Creşa „Neghiniţă” din Târgovişte, una dintre cele mai complexe şi moderne din România

Obiectiv vorbind, niciodată în istoria ultimilor 30 de ani a administraţiei târgoviştene nu au fost implementate mai multe proiecte de interes socio-edilitar, educativ, cultural şi sportiv ca în perioada în care la cârma Primăriei s-a aflat echipa Cristian Daniel Stan. Iar acest maraton investiţional în folosul comunităţii continuă cu şi mai multă amploare în mandatul 2020-2024, care tocmai a început.

Astăzi – 19 noiembrie 2020, reprezentanţii presei au fost invitaţi la recepţia lucrărilor derulate la Creşa „Neghiniţă” (nr. 14), din microraionul 6, instituţie de învăţământe antepreşcolar pentru cel puţin 200 de copii târgovişteni. Proiectul pentru acest obiectiv, care rivalizează prin concepţie, estetică şi dotări cu multe unităţi de profil din Occident, iar în ţară are prea puţini rivali, a fost finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Este vorba despre acel PNDL pe care actuala putere îl huleşte, dar care, aşa după cum a spus primarul Cristian Daniel Stan, nu este în stare să continue acest program excepţional pentru realizarea unor obiective de interes comunitar, dar nici să pună altceva în loc.

Investiţia s-a ridicat la 5 milioane de lei şi a reprezentat reabilitarea şi modernizarea corpului vechi de clădire al creşei, dar şi construirea unui imobil nou, cu o suprafaţă de peste 1000 de metri pătraţi, în structura căruia intră săli de clasă şi de joacă pentru copii, dormitoare luminoase, vesele, mobilate ultramodern, sală de mese, bucătărie dotată cu echipamente tehnice la standarde europene. Totul miroase a proaspăt, a nou, a speranţă de mai bine.

„Pot spune, şi nu cu exagerare, că puţine creşe din România dispun de dotări aşa cum prezintă în momentul de faţă creşa nr. 14 din Târgovişte”, a precizat edilul Cristian Daniel Stan.

Primarul a ţinut să mulţumeasscă pentru implicare, pentru spiritul de echipă de care au dat dovadă, absolut indispensabil în perioade de realizări investiţionale, colegilor de la Deparatamentul management proiecte, viceprimarilor Monica Ilie şi Cătălin Rădulescu, city managerului Gabriel Boriga şi, nu în ultimul rând, directorului general al Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul PrimărieI Târgovişte, Marcela Iordache, care, împreună cu subordonaţii săi, gestionează şi se ocupă de buna funcţionare a acestui mamut social reprezentat de creşe și grădiniţe.

Sursa: Incomod-Media.ro – vezi articolul

Alte articole