CREDE-MĂ, EȘTI PROST!

Editorial dedicat zilei de 4 februarie: Ziua mondială de luptă împotriva cancerului.

Dacă tu încă mai crezi că priorirar este să creem condiții decente „de locuit” celor care sunt în închisori, adică unor elemente care nu au adus nimic bun societății, mai rău, au prejudiciat-o într-un fel sau altul și care oricum, stând acolo, nu aduc vreun folos țării, ești prost!

Adică, vorbim de unii care: au furat, au violat, au tâlhărit, au ucis… (eu zic că dacă tu chiar vrei să le fie bine, îi poți lua la tine acasă, ai face asta?)

Institutul Oncologic Prof Dr Ion Chiricuta

Deschide ochii bine și uită-te la poza asta – este unul din holurile Institutul Oncologic Prof. Dr. Ion Chiricută din Cluj Napoca. Dacă nu ai senzația că vorbim despre un loc supra-aglomerat și nu crezi că, în primul rând, cei din spitale ar merita condiții mai bune, iar ești prost!

SPITAL, spitale, s. n. Instituție medicală curativă-profilactică în care sunt tratați bolnavii, accidentații sau răniții.
Un loc unde oricare dintre noi poate să ajungă, un loc menit să trateze oamenii și să-i redea sănătoși societății.

ÎNCHISOARE, închisori, s. f. Clădire, loc în care sunt închiși cei condamnați la pedepse privative de libertate sau cei deținuți preventiv.
Un loc destinat elementelor antisociale, în care nimeni dintre noi nu vrea să ajungă, dar paradoxal, mulți dintre noi vor să fie condiții mai bune…

E MOMENTUL SĂ NU MAI FIM DEZBINAȚI ÎN: PSD-IȘTI, PNL-IȘTI ETC. CANCERUL NU ALEGE DUPĂ CULOAREA POLITICĂ. E MOMENTUL SĂ FIM ROMÂNI ȘI SĂ FACEM CE E MAI BINE PENTRU ROMÂNIA, ATÂT. IAR DACĂ TU TOT NU AI ÎNȚELES ASTA, CREDE-MĂ EȘTI CHIAR PROST!


Un editorial de Robert Stancu. Vezi toate editoriale aici.

Alte articole