Craiova își va inaugura centrala electrică solară în toiul iernii

Primăria Craiova a semnat contractul pentru construcția propriei centrale electrice solare, care ar urma să fie realizată în municipiu, pe Aleea I Șimnic, unde municipalitaea dispune de un teren de peste 7 hectare.

Licitația pentru „Servicii de proiectare tehnică și asistenta din partea proiectantului pe parcursul execuției lucrărilor până la semnarea procesului verbal de recepție finala, verificare documentații de către verificatori atestați și execuție lucrari pentru proiectul „Instalarea unei noi capacități de producere a energiei pentru autoconsum din surse solare în Municipiul Craiova”, jud. Dolj cod SMIS 319497, s-a finașizat recent, după mai multe peripeții, acestea incluzând și tradiționalele contestații la CNSC.

În final, câștigătoare a fost declarată asocierea de firme ELNET INSTAL / SUNPEAK S.R.L., care și-a adjudecat contractul municipal la valoarea de aproximativ 23 de milioane de lei, cu 6 mai puțin decât cele 28 de milioane estimate de edili la lansarea procedurii de achiziție publică.

Interesant este că, dacă se respectă caietul de sarcini, centrala fotovoltaică a primăriei va fi inaudurată în toiul iernii. Astfel, câștigătorii au la dispoziție o lună penru proiectare și alte 7 pentru construcția efectivă, ceea ce împinge termenul de finalizare a lucrării spre lunile ianuarie/februarie ale anului viitor.

Potrivit documentației din SEAP, realizarea investiției are la bază „necesitatea Mun. Craiova de a dezvolta o infrastructură energetică modernă, sustenabilă și eficientă”.

Trebuie menționat că, în paralel, municipalitatea a demarat și procedura de achiziție publică pentru realizarea unei facilități de stocare a energiei produse de miile de panouri solare ce vor fi montate pe Aleea I Șiimnic.

The post Craiova își va inaugura centrala electrică solară în toiul iernii appeared first on Indiscret in Oltenia.

Sursa: indiscret.ro – vezi articolul

Alte articole