Coronavirus: reperele activităţilor desfăşurate pe raza judeţului Harghita de stucturile M.A.I.

 

Reperele activităţilor desfăşurate pe raza judeţului Harghita, la data de 10 ianuarie 2021

În perioada ultimelor 24 de ore, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita, împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, alături de toate autorităţile publice cu atribuţii în domeniu, a continuat activităţile specifice de prevenire a răspândirii noului CORONAVIRUS, în special prin verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară.

Activităţile specifice desfăşurate de poliţişti, împreună cu jandarmi, poliţişti locali, pompieri şi specialiştii altor autorităţi şi instituţii cu atribuţii în domeniu, au vizat îndeosebi zonele cu un aflux mare de cetăţeni, centrele comerciale și zonele adiacente, unitățile de alimentație publică, zonele de agrement şi alte zone aglomerate, precum și mijloacele de transport în comun.

În cadrul acţiunilor desfășurate independent şi/sau în cooperare cu alte structuri M.A.I. ori instituţii cu atribuţii în domeniu, au fost verificate 27 de unităţi economice şi 35 de obiective sau alte locaţii, respectiv terase, parcuri, diferite spaţii de cazare, zone de picnic şi alte zone de agrement, dar şi locaţii/zone de izolare/carantinare.

De asemenea, au fost verificate 29 de mijloace de transport, din care 5 mijloace de transport în comun şi au fost legitimate aproape 400 de persoane, constatându-se că 28 dintre acestea nu respectau măsurile de protecţie individuală, iar alte 5 persoane nu respectau interdicțiile privind deplasarea/libera circulație.

Totodată, au fost verificate 83 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare, iar alte 201 persoane au fost verificate referitor la respectarea măsurilor de carantină.

Ca şi în acţiunile anterioare, au fost transmise o multitudine de mesaje preventive şi avertizări, atât operatorilor economici cât şi persoanelor fizice, însă au fost aplicate şi 33 de sancţiuni contravenţionale, cu amendă sau avertisment, 28 dintre acestea pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală şi 5 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, toate în context COVID-19.

În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

  • IPJ Harghita

Sursa: Ziar Harghita.

Sursa: ZiarHarghita.ro – vezi articolul

Alte articole