Coronavirus în România azi, 15 septembrie. Se va depăși miercuri pragul de 4.000 de cazuri de infectare?

Zilnic, la ora 13:00, Grupul de Comunicare Strategică oferă detalii despre situația cazurilor de coronavirus din țară. Urmează, așadar, ca astăzi, 15 septembrie să aflăm noi informații despre câți români s-au infectat sau câți și-au pierdut viața, în urma contaminării virusului SARS-COV2.

Ultima raportare a Grupului de Comunicarea Strategică, de marți, 14 septembrie, a arătat o creștere semnificativă a numărului de persoane infectate, inclusiv a numărului de persoane decedate.

Creștere majoră a numărului de persoane infectate

Concret, au fost înregistrate 3.929 de cazuri noi, comparativ cu luni, când au fost transmise 1.849, din ultimele 24 de ore. În privința deceselor, avem până acum 96 de români care au murit în urma contaminării virusului SARS-COV2. Un număr mult mai mare, comparativ cu luni când am avut 46 de decese.

Persoanele care și-au pierdut viața marți sunt din: Alba, Arad, Argeș, Brăila, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sălaj,  Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București. Printre ele se aflau 55 de bărbați și 41 de femei.

„Dintre cele 96 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 2 la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 ani, 29 la categoria de vârstă 60-69 ani, 29 la categoria de vârstă 70-79 ani și 24 la categoria de vârstă peste 80 ani”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.

Având în vedere această majorare, este de așteptat ca și astăzi, 15 septembrie, bilanțul să fie unul cu cifre mari al celor infectați și decedați.

Câte persoane sunt la ATI și câte teste au fost efectuate în țara noastră

De altfel, până în momentul de față, conform bilanțului de pe data de 14 septembrie, avem 5.622 de oameni internați în spitale. Dintre aceștia, 675 sunt la Terapie Intensivă. Printre ei se află și copii. Mai exact, 10 sunt internați la ATi, iar restul, 155 sunt internați în spitalele Covid din țară.

În privința testelor, s-au efectuat la nivel național, 18.645 de teste RT-PCR, iar 28.804 teste rapide antigenice.

„Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.296.903 teste RT-PCR și 2.740.386 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 18.645 de teste RT-PCR (8.417 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.228 la cerere) și 28.804 teste rapide antigenice”, au mai transmis autoritățile.

Totodată, marți au fost raportate 8.504 persoane izolate la domiciliu, 5.050 izolate instituțional, iar 54.073 plasate în carantină la domiciliu.

Câte amenzi s-au aplicat pentru nerespectarea regulilor anti-Covid

Românii continuă să nu respecte regulile anti-Covid. Drept urmare, au primit sancțiuni.  Pe data de 14 septembrie s-au întocmit două dosare penale și s-au dat 723 de amenzi, în valoare de 185.200 lei. Rămâne de văzut care este situația în acest sens și miercuri, 15 septembrie.

Situația românilor din afara țării

Nici în afara țării, situația cetățenilor români nu este mai plăcută. La ultima raportare, s-au transmis următoarele cazuri de infectare ale românilor din Diaspora: 2.543 de cazuri de infectare în Italia, 16.913 în Spania, 198 în Marea Britanie, 129 în Franța, 3.124 în Germania,  95 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia, 143 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveția, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 21 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 9 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia, 2 în Croația.

Există, însă, și o situație mai fericiă în: Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Finlanda, Polonia și Kuweit. Aici s-a depistat doar câte un singur caz.

Legat de situația deceselor a românilor din afara țării, au decedat în ultimele zile, din cauza Covid-19, 194 de români.

Articol preluat de pe FANATIK.RO.

Sursa: Fanatik.ro – vezi articolul

Alte articole