Coronavirus în România azi, 13 septembrie. Număr mare de cazuri noi?

Situația cazurilor de coronavirus se agravează de la o săptămână la altă. Duminică a fost o altă zi cu un număr ridicat de infectări.

La ultima raportare, Grupul de Comunicare Strategică a transmis că în urma testelor efectuate la nivel național au fost înregistrate 2255 de cazuri noi de persoane infectate cu Covid-19.

Până în prezent, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.120.804 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 1.065.710 de pacienți au fost declarați vindecați.

Coronavirus în România azi, 13 septembrie. La ultima raportare s-au anunțat 2255 de cazuri noi

Până astăzi, 34.990 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

”În intervalul 11.09.2021 (10:00) – 12.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 29 de decese (18 bărbați și 11 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.

Dintre cele 29 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 3 la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 la categoria de vârstă 70-79 ani și 8 la categoria de vârstă peste 80 ani.

28 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

600 de persoane sunt la ATI

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 4.813. Dintre acestea, 600 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 141 sunt minori, 132 fiind internați în secții și 9 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.272.132 de teste RT-PCR și 2.695.676 de teste rapide antigenice.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 11.672 de teste RT-PCR și 21.538 de teste rapide antigenice

Pe teritoriul României, 19.636 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 4.404 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 53.955 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 236 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.509 apeluri la numărul unic de urgență 112.

Coronavirus în România azi, 13 septembrie. Au fost date amenzi în valoare de aproximativ 200.000 de lei

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 11 septembrie, 955 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 187.000 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.710 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2, iar 194 au decedat.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Articol preluat de pe FANATIK.RO.

Sursa: Fanatik.ro – vezi articolul

Alte articole