Concurs regional, la Bragadiru. „Zâmbete în pas de dans”

Casa de Cultură ”Mihai Eminescu”, din Bragadiru, a fost sâmbătă gazda unei noi ediții a Concursului Regional ”Zâmbete în pași de dans” 2019, eveniment organizat de Palatul Copiilor și Elevilor Ilfov, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov (CJCPCTI).

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 447, ediția print

Timp de câteva ore, 37 de trupe din Brașov, Ialomița, Pitești, București și județul Ilfov au oferit un spectacol plin de talent și culoare, ”un spectacol fascinant”, așa cum l-a descris Alexandrina Niță, directorul CJCPCTI. Dansatorii au evoluat pe categorii de vârstă, dovedind că sunt foarte bine pregătiți pentru toate categoriile de dans, precum dansul contemporan, clasic, tematic și, mai ales, dansul folcloric. ”Cel mai greu ne-a fost să alegem câștigătorul la dansul folcloric, pentru că toți au fost foarte buni. A fost un concurs foarte interesant și s-a terminat cu o mare bucurie pentru noi, cei din juriu, care am fost foarte bucuroși pentru că toți participanții au dovedit că s-au implicat, au studiat dansul, au știut pașii, au avut costume superbe. O  evoluție față de anul trecut, din punctul de vedere al pregătirii lor. Se vede că s-a  lucrat mult mai mult cu copiii, că le place dansul”, ne-a declarat Alexandrina Niță. Juriul a fost format din: Alexandrina Niță – dir. CJCPCTI, inspector Cornel Gănescu, Iuliana Mihai – profesor Educație Fizică și Sport, Adriana Tașcov – profesor învățământ primar și Diana Dicianu – director al Palatului Copiilor și Elevilor Ilfov. Dansatorii au fost răsplătiți cu diplome, medalii, cupe și trofee, iar din partea Consiliului Județean Ilfov au primit ghiozdane cu penare și pixuri, jucării și cărți. Membrii juriului i-au felicitat pe copiii pentru prestația lor. Prof. Cornel Gănescu: ”Pentru juriu a fost o zi plină de bucurie. Ne-am amintit că dansul este plăcere, voie bună, sentiment și că dansul este o artă”.  Prof. coregraf Iuliana Mi­hai: ”Ne-ați bucurat inimi­le! Dansul înseamnă grație, frumusețe, petrecere și, de ce nu, voie bună. Costumele au fost excelente!”. Prof. Adriana Tașcov:  ”De mult nu am mai văzut atâtea formații foarte bine pregătite.” Prof. Diana Dinceanu a mulțumit pentru sprijin Primăriei Bragadiru, primarului Vasile Cimpoeru, inspectorului general al IȘJ Ilfov, Florentina Ecaterina Costea, și tuturor celor care au fost alături.

#td_uid_1_5caddee031992 .td-doubleSlider-2 .td-item1 { background: url(https://i2.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/04/pano-11.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_1_5caddee031992 .td-doubleSlider-2 .td-item2 { background: url(https://i0.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/04/pano-12.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_1_5caddee031992 .td-doubleSlider-2 .td-item3 { background: url(https://i2.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/04/Picture-156.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_1_5caddee031992 .td-doubleSlider-2 .td-item4 { background: url(https://i2.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/04/Picture-168.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_1_5caddee031992 .td-doubleSlider-2 .td-item5 { background: url(https://i2.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/04/Picture-273.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_1_5caddee031992 .td-doubleSlider-2 .td-item6 { background: url(https://i0.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/04/Picture-298.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_1_5caddee031992 .td-doubleSlider-2 .td-item7 { background: url(https://i1.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/04/Picture-360.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_1_5caddee031992 .td-doubleSlider-2 .td-item8 { background: url(https://i0.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/04/Picture-367.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_1_5caddee031992 .td-doubleSlider-2 .td-item9 { background: url(https://i2.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/04/Picture-400.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_1_5caddee031992 .td-doubleSlider-2 .td-item10 { background: url(https://i1.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/04/Picture-415.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_1_5caddee031992 .td-doubleSlider-2 .td-item11 { background: url(https://i0.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/04/Picture-434.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_1_5caddee031992 .td-doubleSlider-2 .td-item12 { background: url(https://i0.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/04/Picture-499.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_1_5caddee031992 .td-doubleSlider-2 .td-item13 { background: url(https://i2.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/04/Picture-501.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; }

Articolul Concurs regional, la Bragadiru. „Zâmbete în pas de dans” apare prima dată în Jurnalul de Ilfov.

Sursa: JurnalulDeIlfov.ro – vezi articolul

Alte articole