Comuna Snagov. Campania împotriva cancerului de col uterin a ajuns la Tâncăbești

Sâmbătă, 6 aprilie. Peste 20 de femei din satul snagovean Tâncăbești și-au făcut, gratuit, testul care le protejează de cancerul de col uterin și au primit cele mai bune informații cu privire la evitarea, depistarea și tratamentul temutei maladii, direct de la specialiștii Institutului Oncologic București.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 477, ediția print

Acest lucru a fost posibil prin grija voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, care au ales să organizeze cea de-a 18-a ediție a Campaniei de prevenire și depistare a cancerului de col uterin în Tâncăbești. „Aceste activăți sunt foarte utile pentru noi, femeile de la sat. Așa putem face și noi controalele gratuite și nici nu mai suntem nevoite să ne deplasăm pe distanțe lungi pentru a ajunge la cel mai apropiat cabinet de specialitate. De multe ori renunțăm, pentru că nici măcar nu știm unde trebuie să mergem. Mulțumim doctorilor și voluntarilor pentru că s-au gândit la noi”, ne-a spus una dintre doamnele care au beneficiat de campania de sănătate, de la Tâncăbești.

#td_uid_2_5cae0954a27e5 .td-doubleSlider-2 .td-item1 { background: url(https://i0.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/04/Poza-Mare-2.png?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_2_5cae0954a27e5 .td-doubleSlider-2 .td-item2 { background: url(https://i2.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/04/TANCABESTI-24.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_2_5cae0954a27e5 .td-doubleSlider-2 .td-item3 { background: url(https://i2.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/04/Danut-Pruna-1.png?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_2_5cae0954a27e5 .td-doubleSlider-2 .td-item4 { background: url(https://i1.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/04/Dr-Prunoiu.png?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_2_5cae0954a27e5 .td-doubleSlider-2 .td-item5 { background: url(https://i1.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/04/Preot-1.png?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_2_5cae0954a27e5 .td-doubleSlider-2 .td-item6 { background: url(https://i2.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/04/TANCABESTI-22.png?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_2_5cae0954a27e5 .td-doubleSlider-2 .td-item7 { background: url(https://i0.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/04/TANCABESTI-1.png?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; }

Și cadrele medicale au fost încântate de modul în care s-a desfășurat programul în această localitate. „Este o participare foarte bună și mulțumim Patriarhiei Române, Părintelui Arhimandrit Ciprian Grădinaru, pentru că împreună cu voluntarii dânsului toată lumea s-a mobilizat exact așa cum s-ar fi impus pentru a ajuta cât mai multe femei. Inclusiv mass-media ne susține în acest sens. În două luni, deja ne apropiem de 150 de femei cărora le-am efectuat testul. Față de anul trecut este un număr dublu de femei care participă, avem comunități care ne-au reinvitat pentru examinare. Din punctul meu de vedere, ca medic, sunt mulțumit. Anul trecut au fost investigate, în total, 340 de femei. Din păcate la 37 a fost nevoie să se efectueze colposcopie, biopsie, investigare HPV. Sunt leziuni incipiente, din fericire, nu au fost leziuni canceroase, sunt leziuni tratabile, ceea ce este bine. Chiar dacă descoperim un cancer incipient, acesta poate fi tratat cu șanse bune de supraviețuire pentru pacientă. Probleme apar atunci când sunt cancere avansate, caz în care, noi, ca medici, nu mai avem ce să facem”, ne-a spus dr. Virgiliu-Mihail Prunoiu, coordonatorul Programului de screening din cadrul Institutului Oncologic București.

Testele scot la iveală probleme de sănătate 

„Este a șasea activitate pe care o desfășurăm în acest an împreună cu Institutului Oncologic București, cu o echipă foarte bună de medici care se dedică în totalitate pacienților, vorbim atât despre domnul doctor Prunoiu, cât și despre doamna doctor Șaptefrați, precum și doamnele asistente (una dintre ele vine, de fiecare dată, tocmai din Găești). Este un efort încununat de succes, până acum un număr semnificativ de femei au beneficiat de această campanie de diagnosticare precoce a cancerului de col uterin. Atunci când sunt depistate din timp, prin efectuarea cu regularitate a testului Babeș-Papanicolau, majoritatea semnelor inițiale ale cancerului de col uterin răspund bine la tratament, iar progresia către cancerul de col uterin poate fi astfel prevenită. Utilitatea acestei campanii s-a observat, încă odată, la activitatea din Măgurele, cea care s-a desfășurat cu o săptămână înaintea acțiunii de la Tâncăbești, unde s-au prezentat pentru investigații 31 de femei. Rezultatele obținute în urma recoltării de la Măgurele au arătat că jumătate dintre femei aveau probleme de sănătate care necesitau prezentarea la medicul ginecolog și tratament adecvat. Una dintre paciente a fost găsită cu leziuni avansate, având nevoie de investigații suplimentare (colposcopie și/sau biopsie) și tratament de specialitate”, ne-a explicat Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.

500 de femei, controlate în cele 18 ediții de campanie  

Încântat că și-a putut ajuta enoriașele parohiei, părintele Alexandru Iarinca, de la Parohia Ghermănești-Snagov, a ți­nut să precizeze că: „Este o campanie benefică. Testul Babeș-Papanicolau cu titlu gratuit se face și la București, însă foarte multe dintre doamnele noastre nu au posibilitatea de a ajunge la București, fapt pentru care voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului au venit astăzi în comunitatea noastră pentru a ne sprijini în acest sens. Este bine ca Biserica să vină în întâmpinarea creștinului care are probleme, și nu doar a creștinului, pentru că această campanie se adresează tuturor. La fel cum Mântuitorul a venit în lume și a adresat cuvinte de mângâiere aducând o iubire universală, adresată tuturor neamurilor, și Patriarhia Română se adresează tuturor oamenilor, ajutându-i pe toți atât în domeniul sănătății trupești, dar mai ales al celei sufletești”.

Acțiunea voluntarilor a fost organizată cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, sub coordonarea părintelui Arhimandrit Ciprian Grădinaru, duhovnicul Paraclisului CMN. De la semnarea protocolului de colaborare dintre Patriarhia Română și Institutul Oncologic București, respectiv din luna ianuarie a anului trecut și până în prezent, au beneficiat de această campanie 500 de femei.

Articolul Comuna Snagov. Campania împotriva cancerului de col uterin a ajuns la Tâncăbești apare prima dată în Jurnalul de Ilfov.

Sursa: JurnalulDeIlfov.ro – vezi articolul

Alte articole