Com. Mânăstirea. Începând cu Ziua Copiilor, primarul Iancu Mugurel derulează alt proiect cu burse și premii pentru aceștia…

Luna iunie, începută cu marcarea Zilei Copilului la Mânăstirea a adus zâmbete celor mici. Nu este primul proiect al primarului Iancu Marian Mugurel și nu se referă la reabilitarea școlilor și grădinițelor de pe raza localităților, construirea vreunei săli de sport ori modernizarea sălilor de cursuri a laboratoarelor școlare sau de liceu. Acestea sunt lucruri realizate de mult de către primarul social democrat. Sunt lucruri care vor continua cu reabilitarea unui Cămin Cultural modern. Venind pentru creșterea calității vieții în localitate s-a realizat unul dintre parcurile tematice cele mai moderne din județ și un miniteren sportiv. Grija pentru tineri, viitorul com. Mânăstirea continuă…
Primar Iancu Mugurel: Pentru că a început luna dedicată copiilor, suntem și noi, cei din echipa de proiect- I.D.E.I. Mânăstirea, alături de cei mici. Începând de astăzi până la finalul acestei săptămâni toți copiii cu varsta cuprinsă între 3 și 18 ani, beneficiari ai proiectului și înscriși într-o unitate de învățământ, vor avea în conturi bursele prevăzute în bugetul proiectului aferente semestrelor II (an scolar 2019-2020) și I (an scolar 2020-2021).
Astfel, 218 copii vor primi bursa in valoare de 360 lei aferentă unui semestru și 216 copii beneficiază de bursă pentru primul semestru al acestui an școlar. Menționăm că au fost analizate dosarele (conturi, adeverințe școlare etc) și unii copii/tineri vor primi burse doar pentru un semestru școlar, alții pentru ambele semestre, precizate mai sus, în funcție de criteriile bine cunoscute în rândul beneficiarilor. Felicităm eleva clasei a VII-a- Lic. Tehn. “Matei Basarab”, singura din proiect, care a terminat cu media 10 fiecare semestru și an școlar încheiat alături de noi, în cei trei ani de derulare a proiectului. Felicitări prof. , Ion Veronica-Elena! 
Activitățile cu și pentru copii se vor desfășura începând de mâine, anunțate în prealabil, în funcție de condițiile meteo, urmând a se derula în comună concursuri sportive cu premii pentru toți participanții, concursuri de creație literară (tot cu premii😉) și multe alte activități, colegii mei fiind alături de grupul țintă și pregătind în detaliu fiecare acțiune.
Tot în această săptămână vor fi reluate și cursurile de calificare profesională, iar pentru acestea vor lua legătura cu adulții beneficiari ai proiectului partenerii noștri.

 Grija pentru copii s-a transpus în cadrul proiectului IDEI prin multe activități. Astfel, 252 de copii au beneficiat  în anii trecuți de cel puţin o şedinţă de consiliere, au fost organizate excursii la Predeal sau în împrejurimile comunei, cu scopul de a învăţa să petrecem eficient timpul liber. Tot pentru copii, dar şi pentru adulţi, s-au desfăşurat în acest an campanii de informare în domeniul prevenirii îmbolnăvirilor şi cunoaşterii metodelor de îmbunătăţire a sănătăţii sau anchete sociale ce vin în sprijinul beneficiarilor din comunitate. Consilierii psihologici ai proiectului au efectuat vizite la domiciliile a 28 copii de până în 3 ani, atât în primul an al derulării proiectului, cât şi în cel de-al doilea, spre a informa în vederea creşterii gradului de conştientizare asupra şcolii.

Tot cu copiii din şcoală s-au desfăşurat ateliere de desene, în vederea conştientizării privind efectele discriminării, principiul egalităţii şi sesiuni de promovare a voluntariatului, cât şi activităţi de voluntariat în cadrul comunei. Cât despre voluntariat, în cadrul proiectului s-a derulat în această primăvară Concursul de sloganuri „Pro-Voluntariat”, finalizat cu premierea a şase persoane, care au realizat cele mai reuşite sloganuri, premiile fiind în bani, suportate din bugetul proiectului. La liceu se derulează încă din anii trecuți programul „Şcoală după şcoală” pentru 50 de copii înscrişi în ciclul primar. Programele sunt multiple și se poate exemplifica cu un program care prevede pregătirea suplimentară a copiilor, cu masă inclusă şi material didactic corespunzător. Şi tot pentru copii se întocmesc anual dosare de acordare a burselor semestriale, pentru primul semestru din anii școlari precedenți  oferindu-se 178 de burse (valoarea bursei fiind de 360 lei/semestru).

Primarul Iancu Mugurel a ținut sămulțumească pentru implicarea în procesul didactic și de formare a tinerei generații cadrelor didactice. El a mulțumit  profesorilor Chitu Mariana , Cristea Nicoleta , Costy Perca , Emilia Lache , Veronica Bucicoiu !

Post-ul Com. Mânăstirea. Începând cu Ziua Copiilor, primarul Iancu Mugurel derulează alt proiect cu burse și premii pentru aceștia… apare prima dată în Atitudinea din Calarasi.

Sursa: AtitudineaDinCalarasi.ro – vezi articolul

Alte articole