Colterm continuă să primească cereri de debranșare. Cum stă cu stocurile și lucrările

Reprezentanții companiei locale de termoficare Colterm au trimis la început de iulie, ca în fiecare lună, câteva date statistice. Astfel, aflăm că în acest an, până acum, au fost depuse peste 300 de cereri de debranșare. Cu stocurile stăm mai bine decât anul trecut, iar în paralel au continuat și lucrările de reparații,

Sursa: Tion.ro – vezi articolul

Alte articole