CNAIR, amendată cu 5.800 de lei pentru că nu a curățat drumul Cluj-Turda

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a primit o amendă în valoare de 5.800 de lei deoarece nu a intervenit la timp pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil pe drumul dintre Cluj-Napoca și Turda. Polițiștii au fost nevoiți să blocheze traficul timp de o oră pentru a se putea remedia situația.

„Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Turda în timp ce se aflau în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu pe DN 1 E60 au constatat faptul că în zona kilometrului 69, în afara localităţii Mărtineşti, administratorul drumului public nu a intervenit pentru a îndepărta zăpada depusă pe carosabil şi pentru a împrăştia material antiderapant. În urma neîndeplinirii atribuţiilor ce îi revin, CNAIR a fost sancţionat contravenţional cu 40 de puncte amendă, respectiv 5.800 lei”, au transmis reprezentanţii IPJ Cluj.

Din cauza poleiului, joi dimineață, autoritățile au închis circulația pe DN1, pentru a permite drumarilor să curețe șoseaua. Deși circulația a fost blocată aproximativ o oră, coloanele de mașini s-au întins pe mai bine de patru kilometri.

The post CNAIR, amendată cu 5.800 de lei pentru că nu a curățat drumul Cluj-Turda appeared first on City News.

Sursa: CityNews.ro – vezi articolul

Alte articole