Clujul, vizat de un cod galben de vânt puternic

Meteorologii au emis, sâmbătă dimineaţa, avertizări cod galben de vânt puternic pentru opt judeţe din vestul şi centrul ţării. Județul Cluj este vizat de avertizarea meteorologilor.

Atenţionările sunt valabile până duminică la ora 13.00.

Astfel, în zona joasă a judeţelor Braşov, Harghita, Sibiu, Mureş, Cluj, Sălaj şi Alba se vor semnala intensificări ale vântului care la rafală vor atinge local 55-60 km/h şi izolat 70 km/h.

Şi în unele zone din judeţul Bihor se vor semnala intensificări ale vântului care vor atinge şi pot depăşi la rafală viteze de 55-65 km/h.Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben valabilă de vineri, de la ora 23.00, până duminică, la ora 3.00. În acest interval, în zona montană vântul va sufla tare, cu viteze de peste 80-90 kilometri pe oră. La altitudini mai mari de 1.500 de metri, mai ales în Carpaţii Orientali şi Meridionali se vor depăşi 100-120 kilometri pe oră, temporar va ninge viscolit şi se va depune strat consistent de zăpadă. În celelalte regiuni, vântul va avea intensificări cu viteze între 45-55 kilometri pe oră, iar local şi temporar de peste 70 kilometri pe oră.

Post-ul Clujul, vizat de un cod galben de vânt puternic apare prima dată în Ziarul Clujean.

Sursa: ZiarulClujean.ro – vezi articolul

Alte articole