Clienții taximetriștilor giurgiuveni se plâng că noile marcaje rutiere îi obligă să scoată mai mulți bani din buzunar pentru fiecare cursă…

Tot mai mulți taximetriști se plâng  de noile marcaje rutiere din Municipiu. Ei ne declarau că mare parte din clienți îi acuză că folosesc rute ocolitoare, pe care înainte nu le accesau, pentru a li se încasa mai mult pe curse, ce sunt mai lungi cu câțiva kilometri. În realitate taximetriștii sunt obligați să facă zilnic zeci de kilometri în plus  față de traseele anterioare, din cauza marcajelor  rutiere realizate fără vreo dezbatere publică, în care să fie consultați și  ei ca cetățeni, contribuabili ai acestui oraș, persoane din banii cărora, prin taxe și impozite, polițiștii de la rutier primesc  bugetul lor lunar, pentru salarii.

Miserupismul celor ce au trasat noile rute, care de cele mai multe ori, așa cum mai observam într-un material anterior, ne scot din oraș la propriu, pentru a putea trece cu autoturismele  dintr-o parte în alta a șoselei principale (șos. București),  se manifestă prin faptul că nimeni din administrația locală (inclusiv șefii Serviciului rutier Giurgiu), nu a catadicsit până acum să ne explice logica pentru care s-a optat pentru noul marcaj rutier, lung, obositor și extrem de nejustificat.

Mai mulți giurgiuveni se-au declarat totodată că deja o serie de Asociații, grupuri e cetățeni întocmesc tot felul de petiții ce își propun să determine mințile luminate ce au scandalizat traficul urban al Municipiului să revină la o serie de rute desființate de către noul marcaj rutier.

(Jurnal)

  

Sursa: JurnalGiurgiuvean.ro – vezi articolul

Alte articole