CJ Suceava continuă asflatările la drumurile județene. Flutur: În pofida vremii nefavorabile a crescut ritmul lucrărilor și sunt deschise 21 de puncte de lucru inclusiv la Straja, Bilca-Rădăuți, Udești-Știrbăț, Breaza – Moldova Sulița sau Dorna Arini – Panaci.

Președintele Consiliului Județean Suceava,
Gheorghe Flutur, a declarat, sâmbătă, că se continuă seria asfaltărilor la
drumurile județene și că în pofida vremii nefavorabile, a crescut ritmul
lucrărilor de la zi la zi, se intervine până seara târziu, precum și sâmbăta.

El a spus că la sfârșitul acestei săptămânii
s-a intrat și pe tronsonul de la Straja spre Brodina și Ulma.

„Am început lucrările de aici pentru că așa
cum este legislația nu putem repara și pe teritoriul orașelor, la Vicovu de
Sus, în acest caz, unde primăriile sunt cele care pot să le repare”, a explicat
președintele CJ Suceava.

Potrivit acestuia în județ sunt deschise 21
puncte de lucru.

Astfel, se plombează drumul Bilca – Frătăuții
Noi- Rădăuți, care este puternic avariat.

„Este un drum care va fi modernizat, s-a scos
la licitație pentru asfaltare. Până atunci se fac aceste lucrări de plombare”,
a spus Flutur.

El a mai declarat că se lucrează și la o altă
porțiune foarte afectată, tronsonul Udești – Știrbăț.

Totodată, în zona de munte se lucrează la
Moldovița, pe tronsoanele Breaza – Moldova Sulița și Dorna Arini – Șaru Dornei
– Panaci.

„Urmează sa intervenim la toate drumurile care au mai rămas de reparat astfel încât, în pofida vremii care nu ne-a ajutat în această primăvară, să aducem în perioada următoare toate drumurile județene la starea normală”, a declarat Gheorghe Flutur. (T.B.)

The post CJ Suceava continuă asflatările la drumurile județene. Flutur: În pofida vremii nefavorabile a crescut ritmul lucrărilor și sunt deschise 21 de puncte de lucru inclusiv la Straja, Bilca-Rădăuți, Udești-Știrbăț, Breaza – Moldova Sulița sau Dorna Arini – Panaci. appeared first on NewsBucovina.

Sursa: NewsBucovina.ro – vezi articolul

Alte articole