Circa 6.500 de giurgiuveni joacă ocazional sau regulat la păcănele, pariuri sportive sau cazinouri online.

Cum  a ajuns Giurgiu să ducă un „război de milioane” cu jocurile de noroc.

  Pe un singur trotuar din zona Pieței Centrale din Giurgiu, cinci săli de jocuri și agenții de pariuri stau lipite una de alta, pe un perete comun de reclame luminoase. Imaginea nu este o excepție, ci radiografia brutală a unui fenomen care a cucerit orașul: o industrie uriașă care rulează destine și sume amețitoare, dar care tocmai s-a lovit de cel mai dur zid administrativ din istoria locală jocurile de noroc

Aproximativ 6.500 de giurgiuveni joacă ocazional sau regulat la păcănele, pariuri sportive sau cazinouri online. Media de vârstă a scăzut dramatic, prăbușindu-se în intervalul 25 – 35 de ani.

Generația cea mai activă (18-24 de ani) s-a mutat aproape integral pe telefoane, în aplicații de pariuri care promit îmbogățirea rapidă. Dincolo de mirajul distracției, în oraș există un nucleu dur de persoane care suferă de ludomanie severă (dependență patologică), o boală tăcută care distruge familii și bugete personale. Consiliul Local Giurgiu a lovit industria acolo unde doare cel mai tare: la buzunar.

Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 112, municipalitatea a impus o taxă locală de autorizare administrativă sufocantă: 800 de euro pe metru pătrat, pe an. Pentru o sală de jocuri de dimensiuni medii (aproximativ 75 mp suprafață utilă), patronii trebuie să vireze în conturile Primăriei Giurgiu nu mai puțin de 60.000 de euro anual, doar ca taxă locală de funcționare.

Mai mult, s-a terminat cu deschiderea „la liber”. Giganți precum „Superbet” sau „Phoenix Total Games” nu mai pot funcționa doar în baza licenței naționale emise de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN). Fiecare punct de lucru din oraș este luat la purici și votat individual de consilierii locali. Fără un HCL specific obținut nominal, lacătul apare pe ușă în câteva ore.

Iluzia bugetului local

Marea frustrare a giurgiuvenilor rămâne însă legată de destinația banilor. Deși orașul este sufocat de agenții, grosul taxelor nu ajunge în asfaltul de pe străzi sau în spitalele locale, ci direct în bugetul central al statului.

La nivel local rămân doar taxa de autorizare pe metru pătrat și impozitele standard pe clădiri. În schimb, taxele de exploatare (minimum 240.000 de euro anual pentru o licență de pariuri) și taxele de 6.000 de euro pentru fiecare aparat de tip slot-machine merg direct la București, prin ONJN.

Fiscul strânge și el sume colosale direct din buzunarul jucătorilor, prin sistemul de reținere la sursă:

– Orice retragere de până la 10.000 de lei este taxată cu 4%.

– Câștigurile medii sunt penalizate cu 400 de lei + 20% din ce depășește 10.000 de lei.

– Marele lovituri (peste 66.750 lei) lasă la stat 11.750 de lei + 40% din sumă.

Singura „supapă” rămân aparatele fizice (slot-machine), unde câștigurile de până în 66.750 de lei sunt exceptate de la impozit, o portiță legală care menține sălile de cartier pline de clienți fideli. Giurgiu a ales o cale periculoasă, dar curajoasă: nu a interzis jocurile, ci le-a suprataxat până la limita supraviețuirii economice.

Rămâne de văzut dacă taxele uriașe de 800 euro/mp vor goli trotuarele de aparate sau dacă lăcomia industriei va înghiți și mai mulți tineri prinși în mirajul „biletului verde”. Până atunci, pe trotuarul de la Piața Centrală, ecranele rămân aprinse. Jocul continuă, dar mizele administrative au devenit uriașe.

(Jurnal)

Articolul Circa 6.500 de giurgiuveni joacă ocazional sau regulat la păcănele, pariuri sportive sau cazinouri online. apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.