Certificatul digital al UE a fost aprobat oficial și se va aplica de la 1 iulie

Parlamentul European a aprobat, miercuri, definitiv certificatul digital al UE privind COVID-19, pentru a facilita călătoriile în interiorul Uniunii Europene. Documentul se va aplica de la 1 iulie 2021 pentru o perioadă de 12 luni. Deţinerea certificatului nu va fi o condiţie prealabilă pentru a putea beneficia de libertatea de circulaţie, au transmis reprezentanții legislativului european. 

Eurodeputaţii au adoptat noile reglementări referitoare la certificatul COVID-19 cu 546 voturi pentru, 93 împotrivă şi 51 abţineri (cetăţenii Uniunii Europene) şi cu 553 voturi pentru, 91 împotrivă şi 46 abţineri (resortisanţi ai ţărilor terţe).

Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, certificatul va fi emis gratuit de autorităţile naţionale şi va fi disponibil în format digital sau pe suport de hârtie şi va include şi un cod QR. Documentul va dovedi că deţinătorul a fost vaccinat, s-a vindecat în urma infectării sau a obţinut recent un rezultat negativ la testul COVID-19. În practică, va fi vorba de trei certificate distincte. Se introduce un cadru comun la nivelul Uniunii pentru a asigura interoperabilitatea certificatelor şi capacitatea de a le verifica în întreaga Uniune Europeană.

În cadrul negocierilor dintre instituţii, eurodeputaţii au obţinut un acord pentru ca ţările Uniunii Europene să nu poată să impună restricţii de călătorie suplimentare posesorilor de certificate, cum ar fi carantina, autoizolarea sau testarea, “cu excepţia cazului în care [ele] sunt necesare şi proporţionale pentru protecţia sănătăţii publice”. Va trebui să se ţină seama de dovezi ştiinţifice, inclusiv de datele epidemiologice publicate de Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC). Măsurile trebuie notificate celorlalte state membre şi Comisiei Europene cu 48 de ore înainte, dacă este posibil. Publicul trebuie să fie informat cu 24 de ore înainte.

Statele membre UE sunt încurajate să asigure posibilităţi de testare uşor accesibile şi la preţuri abordabile. La cererea Parlamentului, Comisia a promis să mobilizeze 100 de milioane euro în cadrul Instrumentului pentru sprijin de urgenţă. Suma este destinată statelor membre, astfel încât să poată cumpăra teste pentru a emite certificate digitale ale UE privind COVID-19.

Toate ţările membre trebuie să accepte certificate de vaccinare emise în alte state membre pentru vaccinurile autorizate de Agenţia Europeană pentru Medicamente (AEM). Statele membre decid, în schimb, dacă acceptă şi certificatele emise pentru vaccinurile autorizate potrivit procedurilor naţionale de autorizare sau pentru cele înscrise pentru utilizare în caz de urgenţă pe lista Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Toate datele cu caracter personal trebuie prelucrate în conformitate cu Regulamentul General privind Protecţia Datelor (GDPR). Certificatele vor fi verificate offline şi nu se vor păstra date cu caracter personal.

Textul trebuie să fie adoptat oficial de Consiliu şi publicat în Jurnalul Oficial al UE. El urmează să intre în vigoare imediat şi să se aplice începând cu 1 iulie 2021.

Membrii Parlamentului European s-au reunit în sesiune plenară la Strasbourg și au susținut într-o dezbatere că certificatul digital UE privind COVID-19 va contribui la ridicarea restricţiilor, atenţionând că libertatea de circulaţie a cetăţenilor europeni nu trebuie să fie afectată, potrivit unui comunicat al legislativului Uniunii Europene.

Certificatul urmăreşte să permită călătorii mai simple şi mai sigure, oferind dovada că cineva a fost vaccinat, a avut un test negativ la COVID-19 sau s-a vindecat după infectarea cu SARS-CoV-2. Infrastructura necesară este disponibilă şi 23 de ţări sunt pregătite tehnic, iar nouă dintre acestea emit şi verifică deja cel puţin un tip de certificat.

Certificatul va putea fi descărcat de 3 categorii de persoane:

  • persoane care s-au vaccinat împotriva COVID-19
  • persoane care au trecut prin boală – prezența unui test PCR pozitiv nu foarte îndepărtat
  • absența infectării în acest moment dată de un test PCR negativ

“Toţi cetăţenii din Uniunea Europeană se aşteaptă pe bună dreptate să folosească acest sistem la începutul verii, iar statele membre trebuie să se conformeze”, a declarat în cadrul dezbaterii eurodeputatul olandez Jeroen Lenaers (grupul Partidului Popular European), potrivit căruia “cetăţenii europeni doresc […] să vedem în fine coordonare şi predictibilitate la graniţele noastre interne”.

Juan Fernando Lopez Aguilar (grupul S&D) a spus că libertatea de mişcare este foarte apreciată de cetăţenii europeni şi că negocierile legate de certificatul COVD-19 “au fost încheiate în timp record”. “Dorim să transmitem acest mesaj cetăţenilor europeni că facem tot ce ne stă în putinţă pentru a restabili libertatea de mişcare”, a explicat europarlamentarul socialist spaniol.

În opinia eurodeputatei social-democrate germane Birgit Sippel, acest certificat este “primul pas spre renunţarea la restricţii şi asta e o veste bună pentru mulţi oameni din Europa – oameni care călătoresc pentru serviciu, familii care locuiesc în zone de graniţă, şi pentru turism”. Ea a adăugat că acum ţărilor membre le revine să armonizeze regulile privind călătoriile.

Eurodeputata olandeză Sophie in ‘t Veld (Renew) le-a cerut statelor membre să garanteze că UE se redeschide. “Europenii îşi doresc cu ardoare să-şi recapete libertatea. Cred că merită amintit că nu virusul le-a răpit dreptul la liberă circulaţie în Europa. De fapt mozaicul de reguli naţionale le face imposibilă deplasarea”, a insistat ea, relatează Agerpres.

Din partea grupului Verzilor, olandeza Tineke Strik a pus accentul pe importanţa nediscriminării şi a protejării datelor cu caracter personal şi a spus că acest certificat respectă pe deplin aceste cerinţe, statele membre trebuind să aplice noul sistem armonizat.

În intervenţia sa, Christine Anderson (grupul Identitate şi Democraţie) a exprimat îndoieli dacă certificatul poate restabili libera circulaţie şi respectarea drepturilor oamenilor. Eurodeputata şi-a exprimat îngrijorarea că oamenii ar putea fi forţaţi să se vaccineze, ceea ce ar putea duce la “un certificat care să ateste faptul că ai drepturi”.

Joachim Stanislaw Brudzinski (grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni) a fost de părere că certificatul “trebuie să faciliteze libera circulaţie, nu să o condiţioneze” şi a subliniat că “această reglementare nu poate fi privită ca ceva ce face vaccinarea obligatorie”.

Europarlamentara germană Cornelia Ernst (grupul Stângii din Parlamentul European) a ţinut să remarce că Parlamentul European şi Comisia Europeană s-au aflat în prima linie pentru apărarea drepturile cetăţenilor în timpul negocierilor cu statele membre: “Trebuie să apărăm drepturile tuturor – nu doar ale turiştilor”, a spus ea.

În numele executivului comunitar, comisarul european pentru justiţie Didier Reynders, a declarat că “certificatul, care va fi gratuit, va fi eliberat de toate statele membre şi va fi acceptat peste tot în Europa, contribuind la o ridicare graduală a restricţiilor”.

Sursa: digi24.ro

Sursa: olt-alert.ro – vezi articolul

Alte articole