Cea mai căutată femeie proxenet din Europa a fost repatriată în România.

Ildiko Enderle, 44 de ani, de naționalitate română, una dintre cele mai căutate femei proxenet din Europa a fost repatriată în România și condamnată la șase de ani de închisoare, potrivit The Sun.

Ildiko a fost capturată de un detectiv român care lucrează pentru poliția din Manchester, după ce s-a ascuns cinci ani în Marea Britanie.

Enderle a fost arestată pentru trafic de femei, ea făcând parte dintr-o bandă de trafic de persoane care recruta femei tinere din Cehia și din România, cărora le promitea un loc de muncă, mâncare și cazare în Germania. Una dintre victime a fost o fată de 15 ani. În schimb, fetele erau exportate în Cehia, unde erau obligate să se prostitueze într-un club de noapte numit Lady Bar 69.

 În momentul în care a fost prinsă de poliția din Manchester, Ildiko Enderle avea patru mandate europene de arestare pentru trafic de persoane și pentru exploatare sexuală. Aceasta a fost prinsă la doar câteva săptămâni după ce Europol a lansat campania ,,Criminalitatea nu are gen, în care fețele fugarilor sunt mascate în mod artistic pe site-ul agenției, în care sunt dezvăluite identitățile și detaliile crimelor lor. În momentul în care detectivul român George Safta, 40 de ani, a confruntat-o pe Enderle în limba ei maternă, aceasta a încercat să dea informații false despre numele ei și data nașterii. Însă când i-a prezentat detalii despre ea folosind site-ul Europol, Enderle a cedat și a zis: ”Am obosit să fug.

Proxeneta locuia de cinci ani în Marea Britanie. Echipa Challenger a primit informații despre ea și noi am prins-o, a declarat detectivul român George Safta.

Enderle a fost pusă în urmărire internațională după ce a fost condamnată în România, iar ea a fugit din țară. Se presupune că a călătorit prin alte state înainte de a intra în Marea Britanie sub un nume fals. În Manchester locuia într-o casă tipic englezească, pe strada Crofton. După capturarea ei, Enderle a fost trimisă la Curtea Magistraților din Westminster și deportată în România.

Pandemia a avut , se pare și o parte bună a lucrurilor , dacă putem spune așa, prin faptul că ea a destructurat rețele întregi de traficanți de droguri, transformând prostituatele în mărfuri fără valoare, ba chiar în factori de risc pentru sănătate , lovind ucigător una din cele mai profitabile ocupații ale lumii interlope:  proxenetismul .

(Jurnal)

Sursa: JurnalGiurgiuvean.ro – vezi articolul

Alte articole