Ce măsuri iau autoritățile din Cluj pentru a opri gripa aviară

Autoritățile din Cluj s-au mobilizat după ce ANSVSA a anunțat apariția unui focar de gripă aviară în județul Maramureș. Prefectul județului Cluj a convocat o reuniune extraordinară a Centrului Local de Combatere a Bolilor, ocazie cu care s-au stabilit măsurile de urmează a fo luate pentru a evita răspândirea bolii. 

„Directorul DSVSA Cluj a prezentat setul de măsuri necesare pentru monitorizarea și intervenția, în cazul apariției gripei aviare și în județul nostru, măsuri care vor fi transmise și primarilor din Unitățile Administrative Teritoriale din județ (anunțarea medicului veterinar cu privire la orice caz de îmbolnăvire sau moarte la animale, închiderea păsărilor în adăposturi, pentru a evita contactul cu păsările din alte gospodării sau cu păsările sălbatice, etc.).

La nivelul Centrului Local de Combatere a Bolilor Cluj, al cărui președinte este prefectul județului, situația apărută va fi monitorizată cu maximă atenție, urmând a se interveni cu rapiditate, dacă va fi cazul”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Cluj.

Vă reamintim că un focar de gripă aviară a fost identificat la o fermă de găini din județul Maramureș. ANSVSA a alertat autoritățile din județele învecinate și a dispus deja o serie de măsuri pentru a opri răspândirea bolii. Citiți mai multe AICI.

The post Ce măsuri iau autoritățile din Cluj pentru a opri gripa aviară appeared first on City News.

Sursa: CityNews.ro – vezi articolul

Alte articole