Cazuri noi de muncă nedeclarată descoperite de ITM Mureș

La nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Mureș, în cursul lunii decembrie 2022 au fost efectuate 42 de acțiuni de control în domeniul relațiilor de muncă, a anunțat, recent, prin intermediul unui comunicat de presă, Andrada Larisa Ogrean, inspector șef al instituției.

Conform sursei citate, aspectele vizate de către inspectorii de muncă au fost ”respectarea legislației muncii în vigoare”, respectiv ”identificarea muncii nedeclarate și fără forme legale, respectarea repausului săptămânal, respectarea prevederilor legale privind munca de noapte, transmiterea registrului cu toate elementele din contractul individual de  muncă în format electronic, în termenul legal”.

”Cu ocazia acestor verificări au fost identificate 11 persoane care prestau activitate fără a avea încheiat contract individual de muncă, anterior începerii activității. S-au aplicat sancțiuni contravenționale pentru 36 de agenți economici, din care 6 agenți economici au fost sancționați pentru muncă nedeclarată. Cu ocazia acestor verificări inspectorii de muncă au aplicat 42 de sancţiuni contravenţionale, din care 12 avertismente şi 30 amenzi în cuantum de 303.600 de lei și s-au dispus 124 de măsuri obligatorii, pentru deficiențele constatate. Domeniile de activitate ale angajatorilor în care au fost identificate persoane care prestau activitate fără forme legale sunt: alte lucrări de finisare, lucrări de construcții, restaurante”, a precizat Andrada Larisa Ogrean.

(Redacția)

Post-ul Cazuri noi de muncă nedeclarată descoperite de ITM Mureș apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.

Sursa: zi-de-zi.ro – vezi articolul

Alte articole