Câți pompieri vor asigura perimetrul manifestărilor de la hramul Mănăstirii Nicula – „Adormirea Maicii Domnului”

Premergător și pe timpul
desfășurării slujbelor religioase prilejuite de hramul Mănăstirii Nicula, 33 de
pompieri, un medic și doi voluntari SMURD vor fi prezenți în perimetrul
mănăstirii pentru a asigura răspunsul operativ, la nevoie, privind acordarea
primului ajutor calificat și să execute operațiuni de evacuare a persoanelor și
stingere a incendiilor. Iar, inspectorii de prevenire vor monitoriza tipurile
de risc aflate în domeniul de competență premergător și pe timpul desfășurării
evenimentului.

Un punct temporar pentru
acordarea primului ajutor calificat va fi operaționalizat în perimetrul mânăstirii,
în zilele de 14 și 15 august, iar o ambulanță SMURD va fi prezentă în
permanență pentru transportul la spital, în caz de nevoie. O autospecială
pentru stins incendii asigură prima intervenție în caz de necesitate.

Având în vedere temperaturile
ridicate pentru ziua de miercuri și precipitațiile prognozate pentru dimineața zilei
de joi, recomandăm pelerinilor să-și aducă îmbrăcăminte adecvată (pălării de
soare și pelerine pentru ploaie), să bea suficientă apă pentru a se hidrat, să
evitate, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare și să consume fructe și
legume proaspete.

The post Câți pompieri vor asigura perimetrul manifestărilor de la hramul Mănăstirii Nicula – „Adormirea Maicii Domnului” appeared first on City News.

Sursa: CityNews.ro – vezi articolul

Alte articole