Câteva proiecte de infrastructură ar scoate economia Craiovei din amorțire

Vești bune pentru Craiova: constructorul auto Ford a anunțat că va investi aici 200 de milioane de euro. Americanii țintesc ca în 2019 să producă la noi 250.000 de autoturisme, un număr considerabil mai mare față de anul trecut. În urma acestei investiții masive, se vor crea și 1500 de noi locuri de muncă. Lecția oferită de acest investitor privat este simplă – investițiile sunt soluția pentru o economie dinamică, pentru creșterea nivelului de trai al oamenilor și pentru a aduce prosperitate în comunitățile locale.
Eforturile unei companii private sunt lăudabile, dar ele nu pot să suplinească lipsa de implicare a autorităților. Ford a găsit la Craiova oameni harnici și o tradiție robustă de excelență în domeniul ingineriei, dar nu și o infrastructură pe măsura nevoilor. Lipsa acută de rute moderne de transport este, după părerea mea, cea mai gravă frână în calea dezvoltării economice a Olteniei, alături de taxarea excesivă a muncii și birocrația împovărătoare.
Pentru a scoate din stagnare economia din regiunea Olteniei, autoritățile au obligația de a finaliza în cel mai scurt timp câteva proiecte esențiale în domeniul infrastructurii.
Prioritatea absolută este finalizarea Drumului Expres Craiova-Pitești. Trebuie asigurată finanțarea pentru lucrările deja contractate, astfel încât să nu apară întârzieri în execuție, dar trebuie mai ales să reia serios licitațiile pentru ultimele două loturi, evitând prostiile care au dus la anularea în instanță a primelor proceduri!
În paralel, trebuie să ne concentrăm pe acele proiecte de infrastructură care leagă Oltenia de UE, principala piață de desfacere pentru bunurile produse aici. Conceptul inițial propus de UE pentru Coridorul IV pan-european punea Craiova în centrul unui drum modern, legând Nürnberg de Salonic și de Istanbul. O conexiune rapidă și sigură cu Germania, dar și cu sudul Europei ar fi avut beneficii incalculabile pentru economia craioveană.
Comisia Europeană a făcut o investiție colosală în Podul Noua Europă, între Calafat și Vidin, care stă aproape nefolosit din cauza încăpățânării absurde a autorităților române, care încă refuză să investească în infrastructura din zonă. De exemplu, dacă între Craiova și Calafat am avea asigurat transportul în condiții bune și de mare viteză, produsele noastre ar putea ajunge în portul de la Salonic mai repede decât la Constanța! Acum, starea căii ferate este atât de proastă încât un tren de mărfuri are nevoie de patru ore pentru a traversa cei 90 de kilometri care despart Craiova de granița cu Bulgaria!
Guvernul actual, aflat în război deschis cu UE, nu este capabil să folosească toate instrumentele europene de finanțare și nici nu are viziunea de a folosi măcar banii pe care îi avem pentru a finaliza aceste proiecte esențiale. Schimbarea de atitudine se va produce abia după ce un nou guvern, format în jurul PNL, va înceta să irosească energiile administrației în lupte absurde împotriva altor instituții democratice și se va concentra pe adevăratele priorități ale românilor, aducând la nivel european nivelul de trai, sănătatea și educația.

Ionuț Stroe – deputat PNL Dolj

Sursa: indiscret.ro – vezi articolul
Fără categorie 125

Alte articole