Cateringul la pomeni / Tot ce vor mortii tai se gaseste aici

Acum 7 ani am pierdut una dintre cele mai dragi fiinte, persoana care mi-a luminat si conturat copilaria cu chipul bland si palmele, parca miruite, care stiau sa imi ofere mangaierea de care aveam atata nevoie cand reuseam, fara prea mult efort, sa imi ranesc genunchii. Bunica. Timpul a trecut, invat inca sa ii accept disparitia, ea ramanand adanc impregnata in amintirile mele. Este miercuri seara. Telefonul suna. La capatul celalalt draga mea matusa ma anunta ca sambata va face, asa cum cere traditia crestina, pomana de 7 ani pentru bunica. Lacrimez si cu vocea tremuranda, de indata ii confirm ca voi fi prezenta. Cum ar putea fi altfel…. bunica a fost alaturi de mine in toate aventurile copilariei mele, macar atat sa fac, sa ii onorez memoria. Imi spune ca la ora 7 sa fiu in Rusetu, satul copilariei mele. Inchid si ma gandesc cu drag cum reuseste bunica sa ne stranga iarasi, pe toti cei dragi ei in jurul unei mese, chiar daca, ca in ultimii 7 ani ea nu mai este prezenta fizic.

Potrivit credintei populare, viata „de dincolo” este o continuare, o prelungire a vietii pamantesti. De aceea, o parte semnificativa a riturilor funerare vizeaza pregatirea si consumarea unor alimente.

Este sambata dimineata. Ma imbrac lejer dar nu in negru. Bunicii ii placea sa ma vada cat mai luminoasa. Pornesc spre satul meu drag. Intr-o ora ajung in fata casei batranesti. In poarta ma intampina matusa. Cobor, si o ajut sa duca la masina un cos cu coliva si cateva pachetele. Pornim spre biserica din sat si intram la slujba. Inauntru plin, atat de multi sanateni sunt prezenti… atat de multe persoane pomenite. Dupa o ora si ceva, am plecat spre casa. Este soare si vreme frumoasa. Asa cum a fost ziua in care bunica s-a dus. Se spune ca pleaca impacata, fara regrete, daca este soare in acea zi. Cum cere datina, la pomana trebuie sa fie belsug, sa aiba mortul de toate pe lumea cealalta.

Mesele sunt frumos aranjate in curte, cu bautura din belsug. In mijloc domnesc, la loc de cinste, trei sticle de vin si doua de tuica. Bautura din productie proprie, vin facut de matusa, dupa reteta bunicilor. Toamna era un intreg ritual al producerii licorii, dupa culesul strugurilor. Era o traditie pentru toata familia sa participam la cules si apoi la facut vin. Toti copii eram negri pe maini pentru ca “ajutam” si noi cu ce putea. Bucuria tuturor era mustul, care avea o dulceata de neconfundat. Sticlele de bautura sunt puse strategic in lungul meselor, ca pentru a ademeni satenii, doua sticle de vin alb, una de vin rosu, si doua de tuica, tarie care ii dadea atata putere bunicului, dupa masa de pranz.  Spunea ca este medicamentul lui, care il tine in picioare. Il cred pe cuvant, daca ne gandim ca niciodata nu l-am auzit vaitandu-se ca il doare ceva.

Imediat incepe sa soseasca si lumea chemata la pomana, unul cate unul. Oamenii incep sa se stranga in jurul meselor. Sunt batrani care mi-au colorat copilaria, lipsiti acum de putere, doborati de trcerea timpului. Eroii mei au acum bastoane, sunt aplecati de povara anilor, de boli dar si de singuratate.  Deodata aud un claxon la poarta. Dintr-o masina alba coboara 3 doamne imbracate la camasa alba, pantaloni negri si sort in poale, purtand cu grija, pe maini, platouri de mancare. Raman uimita, ma intreb daca au gresit locatia. Le iese inainte matusa si unchiul meu, aratandu-le drumul spre bucatarie. Nu inteleg ce se intampla. Verisoara mea imi explica ca aceste doamne sunt de la o firma de catering din Braila si ca ele aduc toata mancare pentru pomana. Raman blocata si oarecum sceptica la auzul acestei vesti. De serviicile unei astfel de firme am mai auzit la botezuri si alte petreceri dar la pomeni… la tara… era prima data. Suntem invitati sa ne asezam jos la masa deoarece ele se ocupa de tot. Facem intomai. Nu dureaza mult si aperitivele sunt asezate ca pentru un festin culinar. Pentru un eveniment reușit, serviciile de catering trebuie să respecte trendurile. Si asta pentru ca tot mai multi oameni sunt atenti la detaliile legate de modul in care arata mancarea, cum este ea decorata, prezentata si servita. Mesele sunt pregatite, ajunge si preotul. Citeste totul asa cum zice dogma crestina, si se aseaza la masa alaturi de dascalul care il insoteste si, odata cu ei, lumea incepe sa manance. Totul arata impecabil, pornind de la servire. Doamnele sunt atente la orice detaliu, sa nu lipseasca ceva de pe masa. Urmeaza al doilea fel, nelipsitele sarmalute care te imbie cu mirosul lor, asezonate cu doi ardei iuti si mamaliga calda. Gustand, parca simt mireasma iernilor la tara, din bucataria bunicii, cand sarmalele palpaiau la foc incet pe plita sobei. Se pare ca si celelalte persoane sunt de acord cu mine de vreme ce au mancat tot din farfurii. Totul se desfasoara perfect, pana si in cele mai mici detalii. Mesele sunt rapid debarasate facand loc fripturii de pui cu pilaf si castraveti murati. Totul delicios. Urmeaza prajiturile facute chiar de mainile dibace ale bucatareselor de la firma de catering. Cozonacul crescut frumos este atat de fraged si pufos de se topeste in gura.  Vinul curge in pahare, pana si bunicutele prezente inchina un pahar de tarie in memoria bunei mele. La sfarsit, doamnele ne aduc si cate o cafea calda numai buna pentru a inchide acest festin. Masa s-a terminat. Preotul si dascalul se ridica de la masa si pleaca, nu inainte de a da inca o data binecuvantarea tuturor celor prezenti. Incet, incet incep sa se retraga si mesenii laudand sevirea si gustul celor degustate. Se arunca cateva picaturi de vin pe pamant, asa, sa simta si mortul gustul licorii lui Bachus.

Acum cele trei doamne se pregtesc de plecare lasand mesele stranse si toata vesela curata, pusa la locul ei. Atat de simplu, atat de frumos organizat. Am ramas placut surprinsa sa vad cum matusa, care in toti acesti ani nu mai stia unde sa se imparta si cui sa ii ceara ajutor pentru a pregati vinerea noaptea mancare, acum era atat de senina, de multumita de cum a decurs totul. In toti acesti ani, cu 2 zile inaintea pomenirii, casa bunii devenea loc de recrutare pentru babutele cele mai pricepute in ale bucatariei. Era o mobilizare de forta impresionanta, doua infasurau sarmalele, alta framanta cozonacul, alta pregatea pilaful. Iar matusa, ca un general de armata intre ele, le coordona. Acum, in sfarsit este linistita.

La poarta stau de vorba cu mamaia Ioana, sora bunicii.  Cu broboada legata la barbie, cu vesta lucrata de mainile-i  tremurande si cu fusta veche cu miros de naftalina, mamaia Ioana ma priveste lung. Prin ochii ei parca se perinda intreaga mea viata. Cu un oftat adanc, imi saruta mainile.

O intreb daca a mai vazut asa servire pana acum, facandu-ma mirata de tot ce am vazut. Imi raspunde ironic, spunand ca si “tata” Marita, care sta la 3 case mai spre sosea a chemat cateringul cand l-a pomenit pe nea Ion, acum doua saptamani. Si cand va face pomenirea de an pentru unchiul Vasile cheama si ea firma asta, ca este batrana si nu are cine sa ii faca toata treaba. “Fai mama! Noi nu mai avem putere, maine poimaine ne ducem si noi dupa mata’mare. Avem nevoie de ajutor. Ne mai luam si noi dupa tineret. Eu i-am spus lui Nicusor, sa nu se chinuie cu mine. Sa imi faca pomeni simple, asa cum a fost asta pentru mata’mare. Ca la Dumnezeu, la fel ajunge. Fara cheltuiala multa mama, si sa nu se chinuie nora’mea cum ne-am chinuit noi. Sa faci si deea si deilalta, si nu mai puteai de oboseala. Nu mama. Ia uite ce frumos a iesit azi. Femeile alea au venit cu tot pregatit, si au lasat totul “luna”.

Ascult cu interes, ma minunez dar ma si bucur de cele auzite. Lumea de la tara incepe sa evolueze, incepe sa se bucure de beneficiile civilizatiei pe care, pana nu demult o credeam numai la oras.

 

Citeste si VIDEO: Slujitor al Domnului: “Sunteti dobitoci! Mergeti fratilor in padure si puneti-va streangul, ca v-ati dat taiati. Va dau si peste bot si va scot dintii”

 

 

 

Sursa: InfoBraila.ro – vezi articolul

Alte articole