Cât de pregătit este Bucureştiul pentru EURO 2020! Reportaj în cele mai importante puncte din Capitală: “Plătim noi distracţia altora”

Cu un an de întârziere din cauza pandemiei de COVID-19, EURO 2020 se va disputa în perioada 11 iunie – 11 iulie, iar Bucureştiul se numără printre oraşele care vor găzdui meciuri. Mai exact, 3 partide din Grupa C şi o confruntare din „optimi”.

FANATIK a mers în cele mai importante locuri din Capitală şi a luat pulsul situaţiei cu mai puţin de o săptămână înainte de primul duel european de pe „Arena Naţională”.

EURO ne-a adus tren aeroport-gară

Ucraina, Macedonia de Nord şi Austria vor avea parte de fani la meciurile de la Bucureşti, însă numărul acestora va fi limitat. Capitala va deveni destinaţia suporterilor celor trei naţionale, toate cu speranţe la o calificare în optimile de finală.

Aeroportul Otopeni va deveni unul dintre punctele fierbinţi de pe lista destinaţiilor, iar drumul spre stadion va fi făcut mai uşor faţă de ceea ce se întâmpla în trecut. Trenul care leagă aeroportul de Gara de Nord a uşurat drumul, iar călătoria durează între 20 şi 25 de minute. Terminalul este unul modern, iar trenul completează tabloul demn de secolul al XXI-lea.

Linia a fost inaugurată de curând, însă călătorii au nemulţumiri diverse. „Bine că au construit calea asta, dar trebuia să vină campionatul ăsta ca să se facă? Mie îmi dă impresia că tot ce se face la noi e ca să-i mulţumească pe străini. Să vedeţi cu metroul ăla cât o să stăm până se face”, a pornit şirul plângerilor un român venit din Viena.

În funcţie de ora plecării din Aeroportul Otopeni, călătorii au de ales între CFR Călători şi alte două companii private. Pe geam nu prea ai ce să vezi, aşa că fiecare îşi ia cartea, revista sau telefonul, deh… astea sunt timpurile, şi lecturează sau stă pe reţelele de socializare. Nu prea ai ce posta din terminal, peisajul nu ajută la deja celebrele selfie-uri.

Terminalul “Otopeni” (sursă foto: inquamphotos.com)

Ultima staţie, Gara de Nord

Plecaţi din terminalul modern de la aeroport, străinii au parte de un mic şoc când ajung în Gara de Nord. Parcă e o călătorie înapoi în timp, din 2021 la final de deceniu ʼ90. Bătrâna gară nu s-a schimbat deloc, doar chioșcurile s-au mai modernizat şi au apărut reclamele luminoase ale unor fast-food-uri. Restul pare luat din cărţile de istorie. Tabela veche a mersului trenurilor are ani grei „de muncă” în spate, însă călătorii au parte şi de o tabelă electronică, mai nouă. Informaţii în limba engleză? Ei, aici e buba mare. Pe noua tabelă pot citi doar Sosiri/Arrivals şi Plecări/Departures, însă dacă trenul are vreo întârziere, va trebui să desluşească ce înseamnă… „int”!

Nu degeaba a scris Neagu Djuvara cartea „Între Orient și Occident. Țările române la începutul epocii moderne”. În Gara de Nord, şaorma turcilor îşi dă mâna cu pizza italienilor şi plăcinta dobrogeană. Mirosurile mâncărurilor se împletesc, astfel că străinul, ajuns în Bucureşti, are de unde alege dacă foamea îl loveşte, după un drum lung, fix în… gară!

„Ce EURO?! Să ne mărească salariile!”

Lumea e pestriţă în gară. Navetiştii, turiştii români şi străini, toţi formează o mare masă de oameni în continuă mişcare. Ai gării sunt angajaţii CFR, pazinici şi măturători. „Ştiu că vine campionatul ăla european, dar noi nu suntem acolo. Păcat, nu că aş fi putut să merg meci. De unde bani, tată?”, pornesc reporterii FANATIK discuţia cu unul dintre paznicii din gară. Un domn cărunt, pe la 50 de ani, care e mereu cu ochii în jur, doar e „în serviciu”…

În jur, măturătorii roiesc, aşa că îl abordăm pe unul dintre ei. „Ştiţi că vom avea meciuri de la EURO 2020 în Bucureşti?”. Nici nu ajungem să terminăm întrebarea, răspunsul vine repede şi e tăios: „Ce EURO?! Ce e aia?! Aaaa, campionat de fotbal… Nu sunt eu cu astea, dar să scrieţi acolo, la ziar, să ne mărească salariile. Ce, câştigăm vreun ban că vin ăia la noi? Lasă că plătim noi distracţia altora…”. Fără comentarii. Omul de rând nu e interesat că vine EURO 2020 la Bucureşti, grija zilei de mâine sufocă orice pasiune.

„Rădoi ăla stă să-şi facă freza, e tuns şmechereşte”

Paznicul din Gara de Nord abordat de reporterii FANATIK mai are un „of” în afara lipsei de bani… „De ce credeţi că nu ne-am calificat?”, ducem discuţia pe dreptunghiul verde. „Fiţe. Asta au ei, fiţe. Păi Hagi şi Popescu veneau la naţională ca în vacanţă? Nici antrenor nu avem. Rădoi ăla stă să-şi facă freza, e tuns şmechereşte. Dom’ne, nu mai avem fotbalişti, asta e!”.

Din tren în metrou, spre „Mecca suporterilor”, stadionul

Că vine EURO 2020 sau nu, oamenii gării spoiesc puţin pereţii. Unde vopsea s-a scorojit, câţiva bărbaţi dau cu bidineaua. În mijlocul gării, un capac de canal a primit puţine îmbunătăţiri, iar zona e împrejmuită cu o bandă alb-roşie, atârnată de trei coşuri de gunoaie. În rest, trenul nou, care face cursa Otopeni-Gara de Nord, se odihneşte lângă garnituri şi locomotive care au prins şi anii „Epocii de Aur” a lui Nicolae Ceauşescu.

Că tot vorbim de conducătorul care a domnit mai bine de 20 de ani peste România, să coborâm la metrou, una dintre capodoperele comunismului.

Din Gara de Nord, suporterii macedoneni, austrieci sau ucraineni au de unde alege pentru drumul spre „Arena Naţională”. Taxiurile din faţa gării nu sunt o opţiune, ştiută fiind legenda „tururilor” oferite de şmecheraşii care vor să facă un ban în plus pe seama celor care nu sunt din Bucureşti. Cu STB-ul, drumul e lung, atât la numărul de kilometri, cât şi la durată. Aşa că metroul e opţiunea cea mai la îndemână.

„Vreau să vă asigur că ne-am ţinut de cuvânt şi suntem în grafic cu tot ce trebuie să facem. Vreau să vă asigur că împreună cu sutele de voluntari vom face astfel încât, la ora începerii evenimentului, totul să fie pregătit pentru un eveniment de înaltă clasă” – Nicuşor Dan, primarul Bucureștiului

Aici, lucrurile sunt mai simple şi destul de moderne. Cartelele se pot cumpăra de la automate, care au şi opţiunea în limba engleză. Harta e simplă şi la îndemâna oricui. Cu toate acestea, poate că municipalitatea ar putea să vină cu un mic ajutor pentru suporterii şi jurnaliştii străini. Peste hotare, la evenimente majore, sunt folosite hărţi speciale care scot în evidenţă staţiile cele mai apropiate de stadion. În 2012, cu ocazia finalei Europa League de la Bucureşti, staţiile au fost redenumite ca să-i ajute pe străini.

Cea mai apropiată staţie de „Arena Naţională” este „Piaţa Muncii”, iar drumul de la Gara de Nord la stadion durează puţin, în jur de 15-20 de minute. Alte variante pentru stația terminus sunt „Piaţa Iancului” sau „Titan”, iar ultima oferă şi o plimbare preţ de câteva minute prin Parcul „IOR”.

Pe „Basarabiei”, spre „Arena Naţională”

De la staţia de metrou „Piaţa Muncii”, drumul spre „Arena Naţională” se poate face pe jos. Bulevardul „Basarabiei” nu este unul dintre cele mai cochete, dar liniştea de pe străzi va fi spartă în iunie, când suporterii vor face marşul spre stadion. Pe drum, fanii însetaţi au unde să-şi încarce „bateriile” stomacale și sanguine, iar chelnerii abia îi aşteaptă.

„Mesele sunt pregătite, trebuie doar ei să vină. Când a fost meciul ăla cu spaniolii (n.a. – finala Europa League din 2012), lucram în Centrul Vechi şi am făcut bacşiş la greu. Sper să fie aşa şi acum”, spune unul dintre chelnerii de la o terasă de pe „Basarabiei”.

„Bucureștiul este pregătit pentru a organiza cele patru meciuri din cadrul Euro 2020, s-a făcut o muncă incredibilă. Ca jucător am participat la două ediții ale Campionatului European și am avut posibilitatea să constat importanța acestui eveniment. Trebuie să ne prezentăm nu foarte bine ci perfect” – Gică Popescu

„Arena Naţională” e pregătită

Închisă de la finalul lunii martie, „Arena Naţională” a trecut prin modificări. Jucătorii celor 3 naţionale sunt aşteptaţi cu un gazon nou, gata pentru momente care să intre în istoria Campionatului European. Să sperăm că va rezista până la meciul din „optimi”… Inclusiv!

În jurul stadionului e forfotă, semn că s-a intrat pe ultima sută de metri. Arena e branduită cu logo-ul EURO 2020, dar nimeni nu se poate apropia încă de ea. Paznicii redirecţionează pe oricine ar fi dorit să vadă stadionul de mai aproape, iar primele gărduleţe, menite să descongestioneze traficul, au apărut deja în peisaj.

Mascota EURO 2020 a vizitat Arena Naţională (sursă foto: inquamphotos.com)

Bucureştiul e pregătit să primească EURO 2020, iar autorităţile au anunţat că vor fi amenajate puncte de informare în Aeroportul Otopeni şi în Gara de Nord. În final, revenim la paznicul din gară: „E bine că se joacă şi la noi, dar ce facem după aia va conta”.

Ce meciuri se joacă pe „Arena Naţională”

„Arena Naţională” va găzdui 3 meciuri din Grupa C: Austria – Macedonia de Nord (13 iunie, duminică, ora 19:00), Ucraina – Macedonia de Nord (17 iunie, joi, ora 16:00) şi Ucraina – Austria (21 iunie, luni, ora 19:00). Pe 28 iunie (luni, ora 22:00) se va disputa ultima partidă, optimea de finală dintre câştigătoarea Grupei F şi echipa de pe locul 3 din Grupele A, B sau C. Conform protocolului sanitar, 25% din capacitatea stadionului (aproximativ 12.500 de locuri) va fi populată cu fani.

  • 2.200.000 de lei (aproximativ 440.000 de euro) a costat montarea noului gazon, hibrid, de pe „Arena Naţională”
  • 10.000 de scaune de pe „Arena Naţională” au fost înlocuite

Articol preluat de pe FANATIK.RO.

Sursa: Fanatik.ro – vezi articolul

Alte articole