Capcană pentru cei ce solicită amânarea ratelor bancare

Toate cifrele, care sunt alarmante din multe puncte de vedere, și aici ne referim în primul rând la indicele ROBOR, sunt efecte.

Cauzele sunt în altă parte, şi în primul rând în istoria noastră. Ne ducem câteva secole în spate şi vedem probleme grele de care nu am putut scăpa nici în 40 de ani de comunism şi nici în 30 de ani de capitalism. Dacă vrem să înţelegem aceste cifre, trebuie să ne uităm într-un raport care se face semestrial în România, un raport care se referă la veniturile şi cheltuielile din gospodăriile populației.
România, se află deocamdată într-o situaţie mai bună faţă de 2008

În criza de la sfârșitul anului 2008, unul din trei români nu a mai putut să îşi plătească ratele. Au fost foarte multe credite neperformante.

Stăm mult mai bine. Numai 7 milioane de români aveau acces la credite atunci, şi unul din trei cu credite nu putea să îşi plătească ratele. Acum, în primul rând, situaţia s-a schimbat. Nu mai sunt 7 milioane de credite active, ci doar două milioane.

Două milioane şi 100 mii, mai exact. În cheltuielile unei gospodării medii din România, cele pentru investiţii sunt de 0,3%. Aici e cauza. Dincolo sunt efectele, consideră experții BNR.

„Avem 1,6 milioane de români care au credite de nevoi personale. 16% e rata de neperformanţă la credite de consum negarantate, mai mare decât cea la creditele de consum garantate. Cel mai tare sunt loviţi românii cu ratele variabile. Sunt 350.000 credite ipotecare, rate care depind de ROBOR”.

La creditele negarantate românii îşi mai permit să mai întârzie cu plata ratelor. Situaţia nu e gravă în general. Dacă ne referim la totalul creditelor în derulare, numai 3,1 % sunt cu rate întârziate, întârzieri de la o lună la un an. Nu sunt mulţi într-o statistică, chiar dacă facem comparaţie cu UE şi zona euro.

Capcanele amânării ratelor

Prima capcană şi cea mai importantă, având în vedere o analiză psihologică, este aceea că mulţi îşi amână ratele numai pentru că pot să o facă. Şi au intrat în capcană. Această măsură este foarte importantă şi vine în sprijinul celor care au acum probleme importante, şi-au pierdut locurile de muncă, cheltuielile sunt mai mari din cauza inflaţiei, puterea de cumpărare scade.

De frica creșterii ratelor, peste 10.000 de beneficiari ai programului Prima Casă au solicitat trecerea de la ROBOR la IRCC, începând cu luna mai.
Din anul 2020 și până în prezent au fost suspendate la plata ratelor un număr de 126.712 contracte, în valoare de până la 628 milioane lei.

Beneficiarii creditelor Prima Casă/Noua Casă pot beneficia, în baza OUG 90/2022 de facilităţi de suspendare la plată a ratelor scadente, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane.
Obligația de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor acordate debitorilor de către creditori până la data de 30 aprilie 2022, se suspendă la cererea debitorului pentru o perioadă cuprinsă între o lună și 9 luni.

Valabilitatea scrisorii de garanție emisă de FNGCIMM va fi de 5 ani, iar debitorii pot beneficia o singură dată de suspendarea obligațiilor de plată pentru fiecare împrumut.

The post Capcană pentru cei ce solicită amânarea ratelor bancare first appeared on Ziar independent din Galați.

Sursa: ExpressDeDunare.ro – vezi articolul

Alte articole