CAO, 13 proiecte de 13 milioane de lei pentru energie fotovoltaică

S-au aprobat primele 3 din cele 13 proiecte de Centrale Electrice Fotovoltaice pentru Autoconsum pentru care Compania de Apă Oltenia S.A. a solicitat finanțare de la Ministerul Energiei, anunță reprezentanții operatorului regional de apă.

Este vorba despre Stația de Apă Făcăi, Stația de Apă Șimnic și Stația de Epurare Făcăi, unde se extinde alimentarea prin panouri fotovoltaice deja funcțională, valoarea celor trei proiecte fiind de 6,2 milioane lei cu TVA, din care aproximativ 50% va fi cofinanțare asigurată de companie.

CAO a solicitat finanțare nerambursabilă prin măsura de investiții promovată de către Ministerul Energiei prin Fondul pentru modernizare (FM) în cadrul Apelului: Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum, aferent celui de-al II-lea apel bazat pe procedură de ofertare concurențială, Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei, pentru 13 proiecte de investiții distincte în centrale electrice fotovoltaice (CEF) pentru autoconsum, amplasate în cadrul punctelor de lucru ale companiei care înregistrează cele mai mari consumuri de energie electrică.

Unitățile care vor beneficia de investiții sunt stațiile de apă, stațiile de epurare a apelor uzate din județul Dolj, dar și de sediul Companiei, valoarea totală estimată pentru cele 13 proiecte fiind de peste 13 milioane de lei.

The post CAO, 13 proiecte de 13 milioane de lei pentru energie fotovoltaică appeared first on Indiscret in Oltenia.

Sursa: indiscret.ro – vezi articolul

Alte articole