Cântăreața de muzică populară Anamaria Pop a murit într-un accident rutier. Vedeta se îndrepta către un eveniment artistic

Cântăreața de muzică populară Anamaria Pop a murit într-un accident rutier în timp ce se îndrepta către un eveniment artistic. Artista din Baia Mare se afla la volan în momentul producerii accidentului. Pasagerul din dreapta a supraviețuit suferind fracturi la nivelul membrului inferior.

Infotrafic: A murit Anamaria Pop. Artista a pierdut controlul direcției de mers

„În legătură cu accidentul de circulație mortal produs pe D.N.1C, pe raza localității Cicârlău, echipa de cercetare se află la fața locului și desfășoară verificări. Primele informații au relevat că o femeie de 37 de ani, care conducea un autoturism, a pierdut controlul direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac. În urma impactului, conducătoare auto a decedat, iar un pasager a fost rănit. Cercetările continuă”, informează Centrul Infotrafic pe Facebook.

Accidentul s-a produs pe Drumul Național 1C care leagă municipiul Baia Mare de Satu Mare, în localitatea Cicărlău. Conform presei locale, Anamaria conducea cu viteză un autovehicul marca Volkswagen.

a murit anamaria pop
Mașina s-a făcut praf după impactul cu un copac. Sursa foto: Youtube Vasile Dale

Cealaltă victimă se află la Spitalul din Baia Mare

Medicii care au ajuns la fața locului au încercat din răsputeri să o salveze pe artistă, însă manevrele de resuscitare nu au avut niciun efect. Doctorii de la Ambulanță nu au avut altceva de făcut decât să constate decesul. Cât despre cealaltă victimă, care s-a ales cu răni grave în urma impactului cu copacul, se află la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, unde este sub supravegherea medicilor și nu este exclus să fie supus unor intervenții chirurgicale.

 

 

Articolul Cântăreața de muzică populară Anamaria Pop a murit într-un accident rutier. Vedeta se îndrepta către un eveniment artistic apare prima dată în Stiri Mondene.

Sursa: Fanatik.ro – vezi articolul

Alte articole