Consiliul local municipal a adoptat, în două tranșe, acordarea distincțiilor. Inițial, CLM Craiova decis recompensarea unui lot de 10 olimpici distinși la Paris, într-o ședință derulată la începutul lunii mai.
Era vorba de Marian Florian Enache , Andrei Sebastian Cornea, Simona Geanina Radiș, Amalia Bereș, Adriana Ailincăi (Adam), Maria Tivodariu (Lehaci), Nicoleta Ancuța Bodnar, Roxana Iuliana Anghel ,Ionela Livia Lehaci (Cozmiuc), Gianina Elena Beleagă (Van Groningen).
În dimineața zilei de azi, ziua desemnată pentru ședința solemnă a consiliului local, edilii au mai pus pe listă patru canotori, distingerea acestora cu titlul de cetățean de onoare fiind decisă, în zori, într-o ședință extraordinară. Este vorba despre Florin-Nicolae Arteni-Fîntînariu, Florin-Sorin Lehaci, Ștefan – Constantin Berariu, Andrei Mândrilă, care s-au remarcat la campionatele europene derulate între timp.
De menționat că premierea sportivilor vine la inițiativa Universității din Craiova, instituția de învățământ mândrindu-se că-i are ca studenți sau absolvenți pe campionii distinși de conducerea orașului.
Ședința solemnă a consiliului local dedicată zilelor orașului a avut loc în sala mare a Teatrului Național „Marin Sorescu”. La ceremonia de premiere, primarul Lia Olguța VAsilescu a fost însoțită de Mihai Covaliu, președintele COSR și legenda canotajului românesc, Elisabeta Lipă.
Cu prilejul Zilelor Craiovei au fost premiați de municipalitate și un alt soi de olimpici. Este vorba despre elevii care s-au remarcat la Olimpiadele Școlare la nivel național și de profesorii pregătitori ai acestora, peste 260 dintre aceștia primind diplome și premii în bani din partea municipalității.
The post <div class='supratitle'>Campionii de la Paris, onorați pe malul Jiului</div> 14 canotori, cetățeni de onoare ai Craiovei, la aniversarea a 550 de ani a Băniei appeared first on Indiscret in Oltenia.