Campania electorală s-a încheiat în această dimineață. Secțiile de votare se deschid duminică, la ora 07:00

 

 

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă, 9 noiembrie, la ora 07:00, urmând ca duminică, la ora 07:00, să fie deschise cele peste 18.000 de secții de votare amenajate în România.

Procesul electoral se va desfășura până la ora 21:00, cu posibilitatea de prelungire până la cel mai târziu ora 23:59 pentru alegătorii care se află la sediul secţiei de votare la ora 21.00, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare. 

În județul Bistrița-Năsăud sunt organizate 313 secții de votare, dintre care 83 în mediul urban și 230 în mediul rural.

Potrivit datelor furnizate de către Autoritatea Electorală Permanentă, numărul alegătorilor înscriși în listele electorale permanente este de 261689 alegători, iar a alegătorilor posesori de cărți de identitate este de 245818 alegători.

Pentru cele 313 secții de votare organizate la nivelul județului, s-au atribuit un număr de 288750 buletine de vot. ”Faptul că numărul de buletine de vot atribuite secțiilor de votare este mai mare decât cel al numărului de alegători este justificat de Legea 370/2004 art. 32 alin.2 care spune că buletinele de vot se imprimă în atâtea exemplare câți alegători sunt în circumscripție, cu un supliment de 10%”, explică Instituția Prefectului județului Bistrița-Năsăud.

Buletinele de vot împreună cu celelalte materiale necesare la secțiile de votare pentru desfășurarea procesului de votare vor fi transportate astăzi, 9 noiembrie, de delegați ai Instituției Prefectului împreună cu pază înarmată din cadrul MAI. Acestea vor fi repartizate și predate primăriilor din fiecare comună, urmând a fi preluate de președinții secțiilor de votare.

În cursa prezidenţială sunt înscris 14 candidaţi. Potrivit Biroului Electoral Central, ordinea acestora pe buletinele de vot, stabilită prin tragere la sorţi, este următoarea:

  • Klaus Iohannis – Partidul Naţional Liberal;
  • Theodor Paleologu – Partidul Mişcarea Populară;
  • Dan Barna – Alianţa USR-PLUS;
  • Kelemen Hunor – Uniunea Democrată Maghiară din România;
  • Viorica Dăncilă – Partidul Social Democrat;
  • Cătălin Ivan – Alternativa pentru Demnitate Naţională;
  • Ninel Peia – Partidul Neamul Românesc;
  • Sebastian-Constantin Popescu – Partidul Noua Românie;
  • John-Ion Banu – Partidul Naţiunea Română;
  • Mircea Diaconu – Alianţa UN OM;
  • Bogdan Marian-Stanoevici – independent;
  • Ramona-Ioana Bruynseels – Partidul Puterii Umaniste;
  • Viorel Cataramă – Dreapta Liberală;
  • Alexandru Cumpănaşu – independent.
Sursa: Ziardebistrita.ro – vezi articolul

Alte articole