Căminul studențesc C2 din campusul USV a fost pus la dispoziția personalului medical al SJU Suceava. Costul cazării pentru zece medici din Iași care au venit la Suceava va fi suportată de CJ Suceava

Zece medici care au sosit, joi, la Suceava de
la Iași pentru a suplimenta personalul medical aflat în izolare vor fi cazați
în căminul studențesc C2 din  campusul
universitar pus la dispoziție de conducerea USV.

Prefectura Suceava a mulțumit Universității
Ștefan cel Mare Suceava, respectiv rectorului prof. univ.        dr. ing. Valentin Popa și prorectorului
prof. univ. dr. Mihai Dimian care, în baza Protocolului semnat cu Instituția
Prefectului – Județul Suceava, au pus la dispoziția cadrelor medicale de la
Spitalul Județean Suceava, căminul C2 din campusul universității.

Cadrele medicale asigură în continuare
activitatea unității medicale și venim în sprijinul nevoii acestora de a-și
proteja familiile în această perioadă.

Unitatea în care vor fi cazate acestea dispune
de un număr de 111 camere cu un total de 341 de locuri, respectiv  8 camere cu câte 3 locuri (cu grup sanitar
propriu); 8 camere cu câte 4 locuri (cu grup sanitar propriu); 95 de camere cu
câte 3 locuri (grup sanitar la câte un modul de 3 camere).

În acest context, prefectul de Suceava, în
urma discuțiilor purtate cu Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Suceava, a
convenit ca paza acestui spațiu să fie asigurată de către personal desemnat din
cadrul acestei instituții. Personalul din cadrul IJJ Suceava va distribui și
cartelele de acces  cadrelor medicale.

Pentru cele 10 cadre medicale ( 6 medici, 3
medici voluntari și 1 medic ce va asigura conducerea interimară a Direcției de
Sănătate Publică Suceava) care au sosit în cursul zilei de astăzi de la Iași,
Instituția Prefectului – Județul Suceava a pus la dispoziție spații de cazare
ale căror costuri vor fi asigurate prin finanțarea Consiliului Județean Suceava.

The post Căminul studențesc C2 din campusul USV a fost pus la dispoziția personalului medical al SJU Suceava. Costul cazării pentru zece medici din Iași care au venit la Suceava va fi suportată de CJ Suceava appeared first on NewsBucovina.

Sursa: NewsBucovina.ro – vezi articolul

Alte articole