Calendar ortodox, 22 octombrie: pomenirea sfântului Averchie, făcătorul de minuni

22 octombrie este o zi importantă pentru credincioșii din întreaga țară, întrucât se săvârșește pomenirea sfântului Averchie, episcopul Ierapolei. Potrivit calendarului creștin-ortodox, acesta a trăit în secolul al II-lea, pe vremea împăratului Marcu Antonin și a înfătuit de-a lungul vieții sale numeroase minuni pentru care va fi pomenit mereu. Totodată, și-a îndrumat supușii pe calea cea bună, în ciuda chinurilor pe care a fost nevoit să le îndure.

Calendar ortodox pentru ziua de 22 octombrie

Sfântul Averchie, Episcop şi Făcător de Minuni din Hieropolis, a trăit în secolul al ÎI-lea în Frigia, mai exact Ierapolea (Hieropolis) Frigiei Salutare, pe vremea împaratiei lui Marcu Antonin (161-180). Oraşul Hieropolis era plin de păgâni şi foarte puţini creştini. Sfântul se ruga lui Dumnezeu pentru mântuirea sufletelor lor şi pentru a se număra printre cei aleşi. Odată un înger i s-a înfăţişat şi i-a poruncit Sf. Averchie să distrugă idolii din templul păgân, ceea ce a şi făcut cu multă râvnă. Apoi, auzind că închinătorii la idoli îl căutau că să-l omoare, sfântul a mers în locul unde s-au adunat oamenii şi cu voce tare a vorbit despre rătăcirile păgânilor.

Aceştia au încercat să-l prindă pe sfânt dar în momentul acela, trei tineri posedaţi au început să strige din mulţime. Oamenii au rămas înmărmuriţi când au văzut cum sfântul a izgonit duhurile necurate din acei tineri numai cu puterea rugăciunii. Văzându-i pe îndrăciţi reveniţi la normal, locuitorii din Hieropolis i-au cerut Sfântului Averchie să-i înveţe despre credinţa creştină şi au acceptat sfântul botez. Sfântul Averchie a umblat prin oraşele şi satele vecine vindecînd bolnavii şi propovăduind cuvântul lui Dumnezeu. El a predicat în Siria, Cilicia, Mesopotamia, vizitînd Roma şi convertind peste tot mulţimi de oameni la creştinism. Mulţi ani sfântul a apărat biserica de eretici, a întărit creştinii în credinţă, a revărsat din abundenţă sfaturile sale despre cărarea cea dreaptă, a vindecat bolnavii şi a propovăduit slavă lui Dumnezeu”, se arată în calendarul creștin-ortodox.

Sfântul mucenic Alexandru. Sursa foto: click.ro
Sfântul mucenic Alexandru. Sursa foto: click.ro

Pomenirea sfântului mucenic Alexandru

Tot pe 22 octombrie se săvârșește pomenirea sfântului mucenic Alexandru, alături de Iraclie Mucenicul, Anna si Elisaveta, Teodota si Glicheria. Aceștia s-au jertfit pentru a face cunsocute valorile creștine, chiar dacă tiranii acelor vremuri nu permiteau ca oamenii să-l primească în inimile și în viețile lor pe Dumnezeu.

Sfântul mucenic Alexandru, episcop fiind și învatând și întorcând și botezând pe mulți a fost prins de guvernator și fiind chinuit mult și silit că să jertfească la idoli, n-a vrut să se supună. Deci, vazând Iraclie ostașul răbdarea lui a crezut în Hristos și chinuindu-l și pe acesta mai întâi mult, i-au tăiat capul.

Și făcând Sfântul Alexandru minuni și tamaduindu-se de răni, cu ajutorul și harul lui Dumnezeu a tras spre credință lui Hristos și pe patru femei: Teodota, Glicheria, Anna și Elisaveta care înaintea guvernatorului stând și mustrând înselaciunea idolilor, li s-au tăiat capetele. Apoi și Sfântul Alexandru s-a savârsit lovit de sabie”, se arată în calendarul creștin-ortodox.

 

Articolul Calendar ortodox, 22 octombrie: pomenirea sfântului Averchie, făcătorul de minuni apare prima dată în Stiri Mondene.

Sursa: Fanatik.ro – vezi articolul

Alte articole