Călărași. Polițiștii se întâlnesc cu tinerii. Iată de ce…

POLIȚIȘTII CĂLĂRĂȘENI CONTINUĂ ACTIVITĂȚILE CU CARACTER PREVENTIV-INFORMATIV

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară și Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au continuat activitățile de informare și conștientizare cu privire la efectele negative ale consumului de substanțe interzise.

Astfel, polițiștii au organizat o activitate stradală, de informare a cetățenilor, cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe psihoactive, dar și despre urmările sale. 

Polițiștii au subliniat în discuțiile cu cetățenii influența negativă pe care o poate avea un anturaj nepotrivit, atât asupra celor mici, cât și asupra adulților. Totodată, polițiștii le-au oferit materiale cu recomandări preventive.

Scopul activităților desfășurate a fost reprezentat de combaterea consumului de substanțe interzise, cetățenii fiind informați despre consecințele negative care decurg din aceste fapte, atât din punct de vedere juridic, cât și pentru sănătatea personală.

Post-ul Călărași. Polițiștii se întâlnesc cu tinerii. Iată de ce… apare prima dată în Atitudinea din Calarasi.

Sursa: AtitudineaDinCalarasi.ro – vezi articolul

Alte articole