Bunuri susceptibile a fi contrafăcute în valoare de aproximativ 200.000 de lei, confiscate de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au descoperit într-o autoutilitară înmatriculată în România, articole vestimentare și parfumuri în valoare de 200.000 de lei, inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
Pe durata cercetărilor, colegii noştri au stabilit că bunurile descoperite aparțin unui cetățean român în vârstă 37 de ani, iar persoana în cauză nu deţinea documente de provenienţă pentru produsele menţionate anterior.
Produsele, în valoare de aproximativ 200.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile ce se impun.

Sursa: JurnalMM.ro – vezi articolul

Alte articole