Bogdan Andone, foc și pară după partida UTA – FC Botoșani

Bogdan Andone, antrenorul Botoșaniului, a lăsat să se înțeleagă că poate să își dea demisia de la formația moldavă, după ce echipa sa a pierdut două puncte vitale în lupta pentru salvarea de la retrogradare pe finalul meciului din deplasarea cu UTA, scor final 2-2.

Chiar dacă a reușit să o revitalizeze pe FC Botoșani, Bogdan Andone a anunțat la finalul partidei că va purta o discuție cu patronul Valeriu Iftime, în care este posibil să demisioneze.

Bogdan Andone, foc și pară după UTA – Botoșani, 2-2

„Poate înainte de meci, cui ne-ar fi spus ca am fi terminat la egalitate, i-am fi spus că am fi fost mulțumiți. E greu de accceptat ținând cont de situațiile pe care le-am avut. Ne-am bătut joc de ele, singuri cu portarul, apoi să iei gol în minutul 90… când ai 6 jucători de talie. Nu vreau să vorbesc, să fac greșeli, să văd cum vor continua lucrurile….

Orice e posibil în fotbal (n.r.- despre demisie). Nu sunt suficiente (n.r. – punctele câștigate de el la Botoșani), avem nevoie de puncte, nu de un punct. Nu ne permitem să facem greșeli, pentru că altfel la sfârșit o să fim la matineu.

Toate meciurile sunt grele, toți adversarii sunt puternici. Poți sa câștigi cu orice adversar, poți sa pierzi cu orice adversar.

Singurul lucru bun este că am luat un punct, dar în condițiile jocului nici asta nu este o realizare.”, a declarat Bogdan Andone.

UTA Arad – FC Botoșani, din etapa a 25-a din Superliga, s-a terminat la egalitate, scor 2-2. Arădenii au egalat în minutul 90, deși jucau în inferioritate. Golurile partidei au fost marcate de către Căpușă (32′) și Ariel Lopez (90′) pentru arădeni și de către E. Lopez (51′) și David (56′) pentru botoșăneni.

The post Bogdan Andone, foc și pară după partida UTA – FC Botoșani appeared first on Gazeta de Botoșani – GazetaBt.ro : Stiri Botosani , Politica Botosani , Sport Botosani , Evenimente Botosani , Anunturi Gratuite Botosani , Muzica Botosani.

Sursa: GazetaBT.ro – vezi articolul

Alte articole