Bătăușul care l-a băgat în spital pe șeful Serviciului Județean de Pază Olt, condamnat definitiv. Numele agresorului, asociat cu primarul Slatinei

Bătăușul care l-a băgat în spital pe șeful Serviciului Județean de Pază Olt, Sabin Bratu, agresând și un polițist, a fost condamnat definitiv, vineri, de Curtea de Apel Craiova, la un an și patru luni de închisoare cu suspendare. Numele agresorului Eduard Fierăscu a fost asociat cu primarul Slatinei, Mario De Mezzo în contextul scandalului.

Curtea de Apel Craiova a respins, vineri, ca nefondat, apelul inculpatului Eduard Fierăscu, admițând în schimb apelurile declarate de procurori și de către cele două victime împotriva sentinței penale pronunțate de Judecătoria Slatina, care aplicase agresorului o simplă amendă penală, și, rejudecând, l-a condamnat pe acesta la un an de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe.

„Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Fierăscu Eduard împotriva sentinţei penale nr. 194 din data de 22.04.2025 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 81/311/2025. Admite apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, şi părţile civile Bratu Paul Sabin, împotriva sentinţei penale nr. 194 din data de 22.04.2025 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 81/311/2025. Desființează sentința penală atacată și rejudecând, În baza art. 193 alin. 2 li alin. 2 ind.1 lit.c) Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Fierăscu Eduard la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe-persoană vătămată Bratu Paul Sabin. În baza art. 193 alin. 2 li alin. 2 ind.1 lit.c) Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Fierăscu Eduard la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunea de lovire sau alte violențe-persoană vătămată Temereancă Cătălin Ionuț. În baza art. 38 alin.1 raportat la art. 39 alin.1 lit.b) Cod penal, contopește pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din durata celeilalte pedepse, reieșind, în final o pedeapsă rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare. În temeiul art. 91 Cod penal, suspendă executarea pedepsei rezultante de 1 an și 4 luni închisoare sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 92 Cod penal, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare”, se arată în sentința pronunțată de Curtea de Apel Craiova, care este definitivă.

Pe perioada termenului de supraveghere, de doi ani, inculpatul este obligat să respecte mai multe măsuri, respectiv să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Olt, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile, să comunice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) Cod penal, instanța impune inculpatului și obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Olt. De asemenea, pe parcursul termenului de supraveghere el este obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, fie în cadrul Primăriei Drăgănești-Olt, fie în cadrul Liceului Teoretic „Tudor Vladimirescu” din același oraș, pe o perioadă de 60 de zile.

Agresiunea a avut loc în 24 noiembrie 2024, ziua votului pentru alegerile parlamentare, în apropierea secțiilor de votare de la Colegiul Național „Ion Minulescu” din Slatina, unde directorul Serviciului Județean de Pază (SJP) Olt, Sabin Bratu, a fost lovit cu pumnul în ochi. El a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Slatina, cadrele medicale anunțând Poliția. Ulterior, pacientul a fost transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.

Nu doar acesta a fost victimă a bătăușului Eduard Fierăscu, ci și un polițist de frontieră care a încercat să intervină pentru a-l opri pe agresor.

După săvârșirea infracțiunilor, agresorul s-a făcut nevăzut, el fiind identificat ulterior în trafic și prins pe raza județului Teleorman. A fost reținut, arestat preventiv, ulterior plasat în arest la domiciliu, iar în primăvara acestui an Judecătoria Slatina l-a condamnat la o amendă penală de 5.900 de lei.

La scurt timp după eveniment, membrii PSD Slatina au dat publicității un comunicat prin care legau numele primarului Slatinei, Mario De Mezzo, de aceste violențe.

„Din disperare că Nicolae Ciucă nu ajunge în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, primarul Mario De Mezzo a scos clanurile interlope în stradă. Sabin Bratu, directorul Serviciului Județean de Pază, a fost bătut în fața secției de votare de la Colegiul Național «Ion Minulescu» de un membru al Clanului Sportivilor, clan controlat de primarul Mario De Mezzo.

Nu este prima dată când De Mezzo face propria lege în Slatina și se folosește de clanuri interlope. În timpul Festivalului „Oltenii și Restu’ Lumii” un alt membru al PSD Slatina a fost lovit.

Acest tip de comportament trebuie să înceteze, acest mod violent de a face politică trebuie stopat. De la manipulare și minciună, s-a ajuns la violență. Este prea mult, MARIO DE MEZZO”, au postat social-democrații pe pagina de Facebook a PSD Slatina.

La rândul său, pentru că numele i-a fost asociat cu scandalul respectiv, primarul Slatinei a reacționat pe Facebook, anunțând că va depune o plângere penală pentru defăimare.

Eduard Fierăscu a mai fost trimis în judecată, într-un alt dosar, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj asupra unui bărbat.

 

 

De asemenea, tânărul despre care social-democrații olteni susțin că ar fi membru al Clanului Sportivilor a mai fost trimis în judecată, alături de alți doi bărbați, după ce aceștia l-ar fi bătut pe consilierul județean Ciprian Alexe. Agresiunea a avut loc după ce Alexe a postat pe rețelele sociale mai multe texte critice la adresa primarului Slatinei, Mario De Mezzo.

Articolul Bătăușul care l-a băgat în spital pe șeful Serviciului Județean de Pază Olt, condamnat definitiv. Numele agresorului, asociat cu primarul Slatinei apare prima dată în Olt Alert.

Sursa: olt-alert.ro – vezi articolul

Alte articole