Bătălia pentru supraviețuire în Brașov! Insolvențele explodează în primele luni ale lui 2026

În primele două luni ale anului 2026, județul Brașov înregistrează o creștere alarmantă a profesioniștilor intrați în insolvență, reflectând presiunea economică resimțită în rândul micilor antreprenori și PFA-uri.

Datele oficiale ale ONRC arată că între 1 ianuarie și 28 februarie, 27 de profesioniști brașoveni și-au declarat insolvența, în creștere cu 50% față de aceeași perioadă a anului trecut, când au fost raportate doar 18 cazuri.

Numai în februarie, 19 profesioniști și-au deschis procedurile de insolvență, ceea ce plasează județul în zona medie a clasamentului național, dar cu o creștere abruptă care nu poate fi ignorată.

Aceste cifre plasează Brașovul pe locul 10 în topul național al județelor cu cele mai multe insolvențe, după București (222), Cluj (71), Bihor (64), Timiș (40), Prahova (39), Ilfov (38), Maramureș (36), Arad (36) și Buzău (33).

La nivel național, în primele două luni ale anului au intrat în insolvență 1.091 de firme și profesioniști, cu 13% mai mult față de aceeași perioadă din 2025. Creșteri spectaculoase au fost înregistrate în județe precum Teleorman (+333%), Suceava (+300%) sau Olt (+250%), semn că presiunea economică afectează puternic mediul antreprenorial mic și mijlociu.

<p>Aceasta postare Bătălia pentru supraviețuire în Brașov! Insolvențele explodează în primele luni ale lui 2026 apare prima data pe Transilvania 365.</p>

Sursa: Transilvania365.ro – vezi articolul

Alte articole