Bărbatul care a ajuns la UPU Suceava după ce a fost implicat în două accidente în aceeași zi a intrat cu bicicleta într-o autoutilitară, iar după ce a ieșit din spital a traversat strada prin loc nepermis fiind lovit de o mașină

Un bărbat din comuna Dumbrăveni a ajuns, duminică, de două ori la UPU Suceava după ce a fost implicat în două accidente, al doilea accident fiind mai grav.

Astfel, potrivit anchetei polițiștilor, duminică, în jurul orelor 13:00, bărbatul din Dumbrăveni mergea cu bicicleta pe DN29 în Salcea, moment în care a intrat în coliziune cu o autoutilitară  Mercedes, ce circula în fața sa.

În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală ușoară a biciclistului care a fost transportat la Spitalul Județean Suceava unde în urma investigaţiilor medicale, acestuia i s-a stabilit diagnosticul: „traumatism umăr stâng” și nu a rămas internat.

Șoferul autoutilitarei și biciclistul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool în aerul expirat.

Ulterior, în jurul orelor 19:25, același bărbat care a traversat strada prin loc nepermis a fost accidentat pe Calea Unirii din Suceava de un șofer care conducea  un autoturism BMW dinspre str. Traian Vuia înspre str. Ana Ipătescu.

În urma accidentului rutier bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean Suceava în stare gravă și a intrat direct în operație. 

Bărbatul este în ATI intubat și ventilat mecanic, iar medicii sunt rezervați în ceea ce privește evoluția stării lui de sănătate.

The post Bărbatul care a ajuns la UPU Suceava după ce a fost implicat în două accidente în aceeași zi a intrat cu bicicleta într-o autoutilitară, iar după ce a ieșit din spital a traversat strada prin loc nepermis fiind lovit de o mașină appeared first on NewsBucovina.

Sursa: NewsBucovina.ro – vezi articolul

Alte articole