Bărbat din Sângeorz-Băi, condamnat la un an și șapte luni de închisoare, prins de polițiști și încarcerat

Un bărbat în vârstă de 30 de ani din orașul Sângeorz-Băi, dat în urmărire la nivel național, a fost prins de polițiști și dus în penitenciar, unde va petrece mai bine de un an și jumătate.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, bărbatul a fost condamnat la pedeapsa cu închisoare pentru infracțiunea de furt calificat, pe numele său fiind emis mandat de arestare. Cel în cauză a fost depistat în timpul unor activități preventive desfășurate pe raza comunei Ilva Mică.

La data de 10 iunie, o patrulă din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi, Postul de Poliție Ilva Mică care desfășura activități preventive pe raza comunei, a depistat un bărbat de 30 de ani, din Sângeorz-Băi, urmărit la nivel național. În urma legitimării și verificărilor în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că pe numele bărbatului a fost emis un mandat de executarea a pedepsei închisorii. Mandatul a fost emis la data de 3 iunie 2025, de către Judecătoria Târgu-Mureș, fiind condamnat la pedeapsa de 1 an și 7 luni pentru comiterea infracțiunii de furt calificat”, se arată în buletinul de presă al Poliției.

Bărbatul a fost preluat de polițiștii Compartimentului Urmăriri și escortat în penitenciar pentru ispășirea pedepsei.

The post Bărbat din Sângeorz-Băi, condamnat la un an și șapte luni de închisoare, prins de polițiști și încarcerat first appeared on ZIAR DE BISTRIȚA.

Sursa: Ziardebistrita.ro – vezi articolul

Alte articole