Decizia Ministerul Apărării Naționale de a executa scrisoarea de garanție pentru avansul plătit în cadrul contractului de modernizare a 10 aeronave IAR-99 Standard la varianta IAR-99 SM marchează o escaladare oficială a conflictului contractual cu Avioane Craiova. Contractul, semnat în 2020, trebuia finalizat inițial în 2024. Modernizarea aparatelor era esențială pentru asigurarea tranziției piloților români către aeronavele multirol F-16 Fighting Falcon, aflate în dotarea Forțele Aeriene Române. În ciuda prelungirilor și ajustărilor contractuale, dar și a promisiunilor repetate ale conducerii uzinei, livrările nu au fost onorate nici până acum. Executarea garanției reprezintă, practic, un ultim instrument financiar prin care statul încearcă să își recupereze o parte din prejudiciu și să forțeze respectarea obligațiilor contractuale.
Un program strategic pentru piloții de F-16
Modernizarea IAR-99 nu este un simplu proiect industrial. Aeronava reprezintă platforma de antrenament avansat pentru piloții români care urmează să opereze F-16 și, în perspectivă, eventuale platforme de generație superioară. Fără aceste aparate modernizate, România riscă să creeze un gol în pregătirea piloților militari, într-un context regional complicat, marcat de războiul din Ucraina și de presiuni crescute la granița estică a NATO. Presa a semnalat în repetate rânduri că programul IAR-99 este „cu un pas în groapă”, tocmai din cauza întârzierilor majore și a incertitudinii privind capacitatea de livrare, însă reprezentanții ministerelor Economiei și Apărării au sperat că societatea craioveană va reuși, măcar în cel de-al 12-lea ceas, să ducă la finalizare contractul. Lucru care, evident, nu s-a întâmplat.
Reprezentanții Fabricii de Avioane au invocat în trecut dificultăți legate de lanțurile de aprovizionare, integrarea noilor sisteme avionice și complexitatea procesului de omologare. Chiar și așa, conducerea societății a promis, în nenumărate rânduri, livrarea aeronavelor, fiecare promisiune fiind apoi încălcată.

Urmează falimentul?
Decizia MApN ar putea reprezenta sfârșitul pentru Fabrica de Avioane de la Craiova. O spune președintelui Sindicatului Liber din Avioane Craiova, Victor Peța, care afirmă că executarea scrisorii de garanție va echivala cu punerea lacătului pe ușa fabricii. „Solicităm ajutorul autorităților pentru ca Avioane Craiova să continue activitatea, nu pentru a pune lacătul pe fabrică. În contextul în care Avioane Craiova este considerată ultima fabrică din România capabilă să asigure mentenanța și modernizarea avioanelor militare autohtone, evoluția acestui conflict contractual ar putea avea implicații nu doar economice și sociale, ci și strategice pentru industria națională de apărare“, a mai declarat Victor Peța.
Riscul unui faliment nu este însă o noutate pentru uzina craioveană. De fapt, Fabrica de Avioane este, de mai bine de două decenii, în „moarte clinică“, fiind ținută artificial în viață prin niște contracte de modernizare acelorași aeronave. În realitate, societatea este o gaură neagră pentru statul român, care ar trebui să ia serios în considerare privatizarea sa.

În 2020, Ministerul Apărării Naționale și Avioane Craiova semnau un contract în valoare de 275 de milioane de lei (fără TVA) pentru modernizarea a 10 avioane IAR-99 Standard la standardul SM (Standard Modernizat). Termenul de livrare era clar: 48 de luni pentru toate cele 10 aeronave, prima livrare fiind prevăzută pentru august 2023, iar ultima în septembrie 2024. Deși MApN a acceptat, de mai multe ori, decalarea termenelor, invocând clauza de forță majoră, nici acestea nu au fost respectate.
The post Avioane Craiova, în „picaj“. MApN a executat garanția pentru modernizarea IAR-99 Șoim după ce societatea a ratat toate termenele de livrare appeared first on Indiscret in Oltenia.
















