Un accident rutier a avut loc duminică, 29 iunie 2025, în jurul orei 14:30, pe D.E. 578, între localitățile Siculeni și Miercurea-Ciuc.
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Harghita, o femeie în vârstă de 74 de ani, din județul Ialomița, aflată la volanul unui autoturism care circula dinspre Siculeni spre Miercurea-Ciuc, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a lovit un stâlp de susținere a rețelei electrice.
În urma impactului, atât șoferița, cât și o pasageră în vârstă de 78 de ani, din județul Călărași, au suferit leziuni corporale și au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Din cauza rănilor suferite, conducătoarea auto nu a putut fi testată la fața locului cu aparatul alcooltest. Polițiștii au dispus recoltarea de probe biologice pentru a stabili eventualul consum de alcool.
Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Sursa: Ziar Harghita.