Autoritățile nu au identificat sursa mirosului pestilențial de luna trecută!

Având în vedere disconfortul olfactiv resimțit în întreg municipiul Galați în perioada 17–19 iulie, prefectul județului Galați, George Toderașc, a convocat, după cum am mai anunțat în data de 20 iulie, o ședință de lucru cu reprezentanții instituțiilor cu atribuții în domeniu.

În cadrul întâlnirii au fost analizate informațiile disponibile la acel moment și au fost stabilite măsurile necesare pentru identificarea cauzelor care au generat fenomenul semnalat de cetățeni.

Totodată, prefectul județului Galați a dispus, prin ordin, constituirea unei comisii de control formată din reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Galați, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Galați, Comisariatului Județean de Mediu Galați, Direcției Județene pentru Mediu și Arii Protejate și Sistemului de Gospodărire a Apelor Galați.

Comisia constituită prin Ordinul Prefectului nr. 312/2026 a desfășurat verificări la obiective și operatori economici din zonele susceptibile de a genera emisii cu impact olfactiv. Au fost analizate documentele de mediu, activitățile desfășurate, respectarea obligațiilor legale, precum și datele privind calitatea aerului furnizate de instituțiile competente.

În urma verificărilor efectuate la operatori economici din sectorul agrozootehnic/avicol, cu activități de creștere intensivă a păsărilor și agricultură, la trei operatori economici care își desfășoară activitatea pe raza comunei Tulucești (satele Sivita și Tulucești), zonă aflată în proximitatea municipiului, au fost constatate următoarele:

  • Unul dintre operatori nu desfășura activitate de creștere a păsărilor, respectând măsura de interzicere a activității dispusă anterior până la obținerea autorizației integrate de mediu. Nu au fost identificate deversări de ape uzate sau nereguli majore pe amplasament.
  • Un alt operator se afla în proces de depopulare. Pe platformă exista un stoc de dejecții extrase anterior din hale, programate pentru predare către un operator autorizat, cu respectarea perioadei minime de mineralizare prevăzute în autorizația de mediu. Nu au fost constatate neconformități.
  • Al treilea operator desfășura activitate de agricultură. Ultima fertilizare pe terenurile deținute a fost realizată la începutul lunii iulie 2026. Societatea deține documentele de reglementare necesare (autorizație de mediu, studiu agrochimic și plan de fertilizare).

Toți operatorii economici verificați au prezentat documentele de funcționare solicitate, fără a fi constatate depășiri semnificative ale parametrilor autorizați în momentul verificărilor în teren.

Raportul consemnează că, în cazul unuia dintre operatorii verificați, au fost dispuse măsuri pentru respectarea Programului de Acțiune și a Planului de Fertilizare, precum și pentru transmiterea documentelor solicitate de autoritățile de control. În cadrul acestor verificări nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale.

Concluziile rezultate din verificările coroborate ale tuturor instituțiilor participante arată că nu au fost identificate surse certe care să indice o încălcare directă a legislației și care să poată fi stabilite drept cauză directă și exclusivă a fenomenului de disconfort olfactiv semnalat de populație.

În ceea ce privește monitorizarea calității aerului, raportul Direcției Județene pentru Mediu și Arii Protejate Galați evidențiază faptul că valorile înregistrate pentru indicatorii analizați s-au încadrat în parametri specifici zonei monitorizate, fără a fi constatate depășiri relevante în raport cu datele disponibile și metodologia de evaluare.

Pentru perioada 15–20 iulie 2026, analiza măsurătorilor efectuate în stațiile automate de monitorizare a calității aerului din municipiul Galați indică faptul că:

  • nu au fost înregistrate depășiri ale valorilor-limită orare, zilnice sau țintă pentru protecția sănătății umane la poluanții monitorizați;
  • valorile medii s-au menținut în limitele caracteristice zonei, fără fluctuații semnificative;
  • au fost analizate mii de măsurători orare continue privind poluanții atmosferici, precum și date referitoare la direcția și viteza vântului.

”Raportul final al comisiei de control arată că, în urma tuturor verificărilor desfășurate în teren și a analizelor realizate de instituțiile competente, nu a putut fi identificată o sursă care să fie considerată responsabilă pentru disconfortul olfactiv resimțit de cetățeni. Totuși, acest lucru nu înseamnă că preocuparea noastră se oprește aici. Dimpotrivă, vom continua să colaborăm permanent cu toate instituțiile cu atribuții în domeniu, astfel încât orice sesizare primită din partea cetățenilor să fie verificată cu promptitudine și responsabilitate. Protejarea sănătății populației și asigurarea unui mediu curat reprezintă o prioritate pentru Instituția Prefectului – Județul Galați. Voi solicita de fiecare dată intervenția instituțiilor abilitate atunci când situația o va impune și voi urmări ca toate verificările necesare să fie realizate cu seriozitate, astfel încât orice posibilă sursă de disconfort olfactiv să fie identificată și, în măsura competențelor legale, eliminată”, a declarat George Toderașc, prefectul județului Galați.

Instituția Prefectului – Județul Galați mulțumește tuturor instituțiilor care au participat la această acțiune comună și reafirmă angajamentul pentru o colaborare permanentă în vederea identificării rapide și soluționării oricăror situații care pot afecta calitatea vieții cetățenilor.

 

The post Autoritățile nu au identificat sursa mirosului pestilențial de luna trecută! first appeared on Ziar independent din Galați.

Sursa: ExpressDeDunare.ro – vezi articolul

Alte articole