Autobuzele electrice vor sosi până în luna noiembrie la Târgu Mureș

Sala 45 a Primăriei Târgu Mureș a găzduit o conferință de presă la care au fost  prezenți primarul Soós Zoltán și viceprimarul Portik Vilmos.

Luni,1 august, a sosit primul autobuz electric pentru transport public de persoane, iar la sfârșitul săptămânii trecute au fost livrate deja stațiile electrice, ceea ce înseamnă 36 de stații de încărcare electrică. Până în luna noiembrie vor sosi 32 de autobuze electrice de 12 metri lungime, iar până la finele anului se preconizează sosirea altor 15 autobuze electrice de 10 metri lungime.

Transportul public în Târgu Mureș a intrat în secolul XXI. Una dintre prioritățile noastre este ca transportul în comun să fie modernizat sută % până la sfârșitul mandatului meu, respectiv să începem să punem în funcțiune ceea ce se dorește de 20 de ani în transportul public în zona metropolitană, a declarat primarul Soos Zoltan.

Toate autobuzele vor trece printr-un regim de testare, dar până în luna noiembrie acestea nu vor fi puse în circulație, pentru că urmează transcrierea, omologarea, testarea lor.

Se fac lucrările pentru instalațiile elctrice, săptămâna viitoare vor mai sosi 3 sau 4 autobuze, depinde de fabricant, până în luna noiembrie vor sosi toate 32. Până în luna noiembrie să nu aștepte nimeni ca aceste autobuze să fie puse în circulație și chiar și după această lună bănuiesc că o să urmeze o o perioadă de timp în care o să circule numai în regim de testare, pentru ca șoferii noștri și colegii noștri de la transport local să facă cunoștință cu tehnologia modernă. Niciodată, poate în ultimii 50 de ani, Târgu Mureș nu a primit o sumă așa de uriașă în privința dezvoltării transportului în public, a declarat viceprimarul Portik Vilmos. Valoarea proiectului a fost de 112 milioane de lei. Finanțarea achiziției este asigurată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, iar contribuția Primăriei municipiului Târgu Mureș este de 2%.

Post-ul Autobuzele electrice vor sosi până în luna noiembrie la Târgu Mureș apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.

Sursa: zi-de-zi.ro – vezi articolul

Alte articole