Atac armat la o sinagogă din Germania. Două persoane au decedat. Un suspect arestat

Un atac armat s-a produs la o sinagogă din orașul Halle din Germania, iar două persoane au murit și mai multe au rezultat rănite. Polițiștii au pornit în căutarea suspecților.


UPDATE, 16:05 Unul dintre suspecții atacului din Halle a fost arestat, informează media germană.


Atac armat la sinagoga din Halle, Germania

Poliția din orașul german din estul țării spune că martorii au auzit mai multe focuri de armă în preajma sinagogii. Suspecții pe care polițiștii îi caută și la această oră au plecat de la locul faptei cu ajutorul unui autoturism, scrie bild.de.

Autoritățile din Germania îi roagă pe cetățeni „să rămână în case ori să se adăpstească într-un loc sigur”, deoarece suspecții de acte teroriste pot oricând să producă un nou asalt în orașul respectiv sau într-o altă localitate apropiată.

atac sinagogă germania
Atacul s-a produs într-o localitate aflată aproape de Leipzig. Sursa foto: Google Maps

Gara principală din Halle a fost închisă

Unul dintre bărbații care se află în vizorul Poliției a fost descris de martori în fața presei. Acesta purta haine militare și avea mai multe arme asupra sa, motiv pentru care polițiștii au făcut apelul către toți cetățenii.

Gara din Halle a fost închisă astăzi, după evenimentul care s-a produs la sinagogă. Ancheta și căutările sunt în curs de desfășurare la această oră în Germania.

Articolul Atac armat la o sinagogă din Germania. Două persoane au decedat. Un suspect arestat apare prima dată în Stiri Mondene.

Sursa: Fanatik.ro – vezi articolul

Alte articole