Astronautul care a ținut secrete, până la moarte, comori observate din spațiu (Video)

Un astronaut a descoperit într-o misiune din spațiu niște comori din Oceanul Pacific și a ținut secretul până la moartea sa. Gordon Cooper a făcut parte din proiectul Mercury, primul program de zbor spațial cu echipaj uman al NASA.

În timpul unui zbor la bordul capsulei Faith 7, misiunea sa era să caute posibile locuri de lansare a rachetelor nucleare. A petrecut 34 de ore în zborul din jurul Pământului, în spatele unei camere. Totuși, echipamentul pe care îl folosea mai dădea greș câteodată, și-l îndrepta către obiecte ciudate. Sub apele oceanului Pacific, a observat bărci și vapoare metalice.

După ce a realizat că acela era traseul folosit de comercianții spanioli, și-a dat seama că ar putea fi vorba de comori ascunse. Și-a dat seama că acolo ar putea fi inclusiv flota pierdută a lui Christopher Columb.

La terminarea misiunii, capsula Flight 7 a aterizat în Oceanul Pacific. Cooper a luat notițe despre obiectele observate din spațiu. Numai că n-a spus nimănui de descoperirea sa, nici măcar celor de la NASA.

Gordon Cooper a împărtășit informația abia în 2004, înainte de moartea sa, la 40 de ani de la descoperirea inițială. I-a povestit ce a văzut vânătorului de comori, Darrell Miklos. Cooper i-a lăsat lui Miklos harta comorii, așa că acesta din urmă a vrut să pornească în căutarea acestor comori.

Citește mai mult: Playtech

Sursa: CunoasteLumea.ro – vezi articolul

Alte articole