Asteroidul 2023 BU va trece extrem de aproape de Pământ săptămâna aceasta. NASA: ”Nu există motive de îngrijorare”

Sâmbătă, 21 ianuarie, asteroidul 2023 BU a intrat pe radarul Centrului pentru Studiul Obiectelor din Apropierea Pământului (CNEOS) al NASA. Acesta este programat să treacă pe lângă planeta noastră joi (27 ianuarie), în jurul miezului nopții.

Asteroidul 2023 BU va trece extrem de aproape de Pământ

Conform Administrației Naționale Aeronautice și Spațiale din SUA, asteroidul care se apropie de Terra are dimensiunea unui camion de marfă.

La miezul nopții de joi spre vineri (26 spre 27 ianuarie) el va trece pe lângă Pământ într-una dintre cele mai apropiate astfel de întâlniri înregistrate vreodată

Obiectul ceresc va ajunge la o zecime din distanţa de pe orbita majorităţii sateliţilor de comunicaţii, scrie publicația The Guardian.

Această rocă stelară va trece la aproximativ 3.500 de kilometri deasupra suprafeţei Pământului. Va deveni, în urm acestui eveniment, al patrulea cel mai apropiat dintre asteroizii care se vor apropia de planeta noastră.

Astronomii americani spun că asteroidul recent descoperit va trece pe lângă vârful sudic al Americii de Sud, la 19.27, ora de est a SUA, joi (12:27 GMT vineri).

NASA dă asigurări că asteroidul BU 2023 nu va lovi planeta

În ciuda acestei apropieri aparent îngrijorătoare de pământ a asteroidului, cei de la NASA spun că nu există şanse de a lovi planeta.

În cazul extrem în care s-ar apropia și mai mult, oamenii de ştiinţă au explicat că cea mai mare parte ar arde în atmosferă. Secțiuni mari din el ar putea cădea ca meteoriții.

Sistemul de evaluare a riscurilor de impact al NASA a exclus total un impact.

”Dar, în ciuda celor foarte puţine observaţii, a fost totuşi capabil să prezică faptul că asteroidul va trece extraordinar de aproape de Pământ. De fapt, acesta este unul dintre obiectele care s-au apropiat cel mai mult de Pământ din rândul celor înregistrate vreodată”, spune Davide Farnocchia, inginer la Jet Propulsion Laboratory al agenţiei din Pasadena, California.

Asteroidul descoperit abia în weekendul trecut este cunoscut sub numele de 2023 BU. NASA crede că acesta are un diametru între 3,5 m şi 8,5 m.

Pasionaţii de astronomie vor putea vedea Asteroidul 2023 BU trecând pe lângă cer grație proiectului Virtual Telescope Project.

Telescoapele VTP sunt accesibile și online. Transmisiunea în direct a asteroidului de la VTP va începe joi, 26 ianuarie, la ora 19.15.

Sursa: Fanatik.ro – vezi articolul

Alte articole