ASCOTID Trail Race revine cu cea de-a V-a ediție!

Asociația Copiilor și Tinerilor Diabetici Mureș organizează în 29 septembrie la Platoul Cornești din Târgu Mureș a V-a ediție a competiției sportive ASCOTID Trail Race.

„Vă invităm să alergați alături de membrii asociației diagnosticați cu diabet insulionodependent, încurajându-i astfel să practice sport, dorind să demonstrăm că diabetul nu este o piedică în practicarea sportului. Sportul înseamnă sănătate, și nu uitați, puteți preveni diabetul având o viață activă!”, a transmis Rodica Molnar, președinte ASCOTID Mureș.

Evenimentul cuprinde 4 probe, pe categorii de vârstă, și anume probă de cros pentru copii, probă mami și bebe în cărucior sau ham (copilași ce nu depășesc 2 ani), cros de 10 kilometri și un semimaraton de 21 kilometri.

Înscrierile se pot face online pe www.trailrace.ascotid.ro sau la fața locului fără să se asigure kitul de participare.

Post-ul ASCOTID Trail Race revine cu cea de-a V-a ediție! apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.

Sursa: zi-de-zi.ro – vezi articolul

Alte articole