Arheologii au revenit la Piatra Roșie, pe urmele templui antic, descoperit anul trecut

Arheologii s-au întors la cetatea dacică Piatra Roșie, pentru a continua cercetările unui edificiu misterios, despre care au indicii că ar fi fost folosit ca templu, în antichitate. De asemenea, aria săpăturilor va fi extinsă în zona nordică a platoului cetății.

Săpăturile arheologice sistematice din Munții Orăștiei se desfășoară în cetatea dacică de la Luncani-Piatra Roșie, unul dintre siturile emblematice ale ansamblului, datorită peisajului aparte, topografiei monumentelor antice, precum și importanței obiectelor descoperite. Unul dintre obiectivele campaniei din 2022 constă în documentarea clădirii cu absidă de pe Terasa I, unde cercetările anterioare au dezvăluit un plan complex al edificiului cu arhitectură monumentală. A doua unitate de săpătură a fost deschisă pe platoul cetății, în partea nordică a construcției identificate în anul 1949 de colectivul condus de Constantin Daicoviciu. Extinderea cercetărilor se impune pentru a documenta în detaliu planimetria și pentru astrânge date cu privire la funcționalitatea acestei construcții elaborate”, informează arheologii pe portalul oficial al ansamblului arheologic „Cetăţile Dacice”.

Cercetările arheologice sunt coordonate de Universitatea Babeș-Bolyai și au fost finanțate de către Consiliul Județean Hunedoara (Direcția Generală de Administrare Monumente șiPromovare Turistică), iar arheologii clujeni sunt sprijiniți de specialiștii Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei – Cluj-Napoca, ai Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva, ai Muzeului Județean Mureș și de la Institutul de Arheologie Vasile Pârvan” din București.

Foto: Răzvan Mateescu

Sursa: ZHD.ro – vezi articolul

Alte articole