Apetitul clujenilor pentru construcții a crescut aproape dublu față de anul trecut

Reprezentanții Consiliului Județean Cluj au efectuat o analiză a activității derulate în primele opt luni ale anului 2021 în domeniul urbanismului.

În ceea ce privește autorizațiile de construire, în perioada 1 ianuarie – 31 august 2021 Consiliul Județean Cluj a emis 422 de asemenea documente, în creștere cu aproximativ 82% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Cele mai multe cereri de autorizare au fost procesate în cursul lunilor iunie-august, cu o medie de aproximativ 59 unități/lună, fapt favorizat și de vremea prielnică începerii șantierelor.

Cea mai spectaculoasă creștere s-a înregistrat însă în domeniul emiterii certificatelor de urbanism, acte administrative care oferă solicitantului informații privind regimul juridic, economic și tehnic al unui teren pe care se dorește realizarea unei construcții. Astfel, în primele opt luni ale anului curent au fost emise 1.612 de asemenea documentații, în creștere cu circa 164% comparativ cu același interval din anul precedent. Cele mai multe certificate de urbanism, respectiv 376, au fost eliberate în luna iulie 2021, de peste patru ori mai multe față de aceeași lună din 2020.

Post-ul Apetitul clujenilor pentru construcții a crescut aproape dublu față de anul trecut apare prima dată în Ziarul Clujean.

Sursa: ZiarulClujean.ro – vezi articolul

Alte articole