Aparatură medicală nouă, în valoare de un milion de euro, pentru Spitalul Municipal Sighișoara

Consilierii locali ai municipiului Sighișoara au aprobat recent, cu prilejul unei ședințe ordinare de lucru, cu unanimitate de voturi, realizarea unor investiții constând în aparatură medicală, în valoare totală de 5.050.000 de lei (aproximativ un milion de euro), de către Spitalul Municipal Sighișoara. În cadrul aceleiași ședințe, aleșii locali sighișoreni au aprobat și participarea autorității publice locale, prin cofinanțare, cu procentul de 10% din valoarea aparaturii medicală solicitată spre finanțare Ministerului Sănătății, în sumă de 505.000 de lei.

Recent, în data de 15 aprilie, Ministerul Sănătății a alocat suma de 4.545.000 de lei Spitalului Municipal Sighișoara în vederea achiziționării următoareleor echipamente medicale: două lămpi scialitice cu cameră video și monitor, două mese de operație chirurgie generală, un ecograf operator, o lampă fototerapie neonatală, un monitor pentru funcții vitale neonatologie, opt monitoare pentru funcții vitale de performanță medie, trei EKG-uri, trei ecografe portabile cu trei sonde, un incubator închis neonatologie și două ecocardiografe portabile.

”Modernizarea, îmbunătățirea condițiilor de acordare a asistenței medicale în spital, asigurarea unor servicii medicale de calitate superioară și în primul rând creșterea gradului de satisfacție a pacienților internați în spital sau tratați ambulator în cadrul Spitalului Municipal Sighișoara este o necesitate de care trebuie să ținem seama pe viitor. Întrucât Ministerul Sănătății a participat cu fonduri la cheltuielile cu investițiile – dotare cu aparatură medicală – consider ca oportună participarea și a autorității publice locale, conform propunerilor făcute de Comitetul Director al Spitalului Municipal Sighișoara, în vederea eficientizării activității medicale și satisfacerea într-o măsură mai mare a nevoilor medicale ale populației deservite”, a precizat Ioan Iulian Sîrbu, primarul municipiului Sighișoara.

Arina TOTH

Foto: www.depositphotos.com

Post-ul Aparatură medicală nouă, în valoare de un milion de euro, pentru Spitalul Municipal Sighișoara apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.

Sursa: zi-de-zi.ro – vezi articolul

Alte articole