Anul trecut au fost înregistrate în județ peste 2.500 de cazuri de violenţă domestică

Poliţiştii din Bistrița-Năsăud au intervenit, în anul 2023, la peste 2.500 de cazuri de violenţă domestică sesizate, ocazie cu care au fost emise peste 150 de ordine de protecţie provizorii.

Potrivit raportului de activitate pe anul 2023 al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, numărul cazurilor de acest fel a fost mai mare decât cel din anul anterior.

”În cursul anului 2023, polițiștii care au fost solicitați să intervină la 2.559 de cazuri de violență domestică au emis 158 (+26 față de anul 2022) de ordine de protecție provizorii, dintre care 70 (+6) în mediul urban și 88 (+20) în mediul rural. Din totalul ordinelor de protecție provizorii emise, 89,24% au fost confirmate de către procuror”, se arată în bilanțul IPJ Bistrița-Năsăud.

În ultimii ani, cazurile de violență domestică s-au înmulțit și la nivel național.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției Române, anul trecut, polițiștii au intervenit la peste 100.000 de astfel de cazuri sesizate în țară, fiind emise 13.000 de ordine de protecţie provizorii. Pe parcursul anului 2023, numărul faptelor penale din sfera violenţei domestice a fost de 57.851 de infracţiuni, în creştere cu 4,8% faţă de anul 2022. Cele mai multe fapte, 35.897, au fost de loviri sau alte violenţe.

Conform IGPR, există un număr mare de infracţiuni din sfera celor de violenţă domestică, ceea ce arată amploarea fenomenului şi necesitatea de a interveni cu toate mijloacele legale pentru diminuarea lui.

La nivelul Poliţiei Române se urmăreşte eficientizarea modului de intervenţie la alertele generate de Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică (SIME), potrivit principiului „cel mai apropiat poliţist intervine”, prin dezvoltarea aplicaţiei de monitorizare GPS a echipajelor auto de poliţie ce acţionează în segmentul stradal, instalarea unor camere video montate pe autospeciale şi a unui sistem LPR.

The post Anul trecut au fost înregistrate în județ peste 2.500 de cazuri de violenţă domestică first appeared on ZIAR DE BISTRIȚA.

Sursa: Ziardebistrita.ro – vezi articolul

Alte articole