ANIVERSATĂ DE PRIMAR. Sărbătoare mare în familia unei hunedorence de 100 de ani

Luni a fost sărbătoare mare în familia unei hunedorence în vârstă de 100 de ani. Maria Adam și-a sărbătorit centenarul alături de primarul Dan Bobouțanu.

Născută în 13 ianuarie 1920, Maria Adam și-a sărbătorit luni, ziua de naștere, într-o companie selectă. A primit vizita primarului Hunedoarei, Dan Bobouțanu, de la care a primit o diplomă aniversară din partea Primăriei municipiului Hunedoara.

„Este un moment inedit, pentru că până acum nu am mai avut ocazia să cunosc o persoană care a împlinit 100 de ani și cred că sunt mai emoționat decât dânsa. Povestea acestei aniversări s-a născut în urmă cu câteva luni, când, din pură întâmplare, m-am întâlnit cu o rudă de-a doamnei Adam și mi-a spus că își va sărbători bunica, anul acesta, la 13 ianuarie. Și ne-am gândit să facem ceva comun, Primăria Hunedoara și cu cei din familie, iar astăzi ne vedem aici, sănătoși, am ascultat poveștile dânsei. Am auzit despre regele Mihai de la cea care l-a cunoscut. Îi doresc multă sănătate, iar celor care o îngrijesc multă putere”, a spus primarul Dan Bobouțanu.



„Am emoții că am ajuns la anii aceștia, dar mă simt bucuroasă și împlinită”, a relatat Maria Adam. Bătrâna din Hunedoara și și-a aniversat centenarul alături, nu doar de reprezentanții Primăriei, ci și de numeroasa ei familie. A primit flori și și-a invitat oaspeții să ciocnească o cupă de șampanie. La vârsta de 100 de ani, Maria le-a făcut și o demonstrație de cultură generală, cunoscând capitalele țărilor de care a fost întrebată.

 

Sursa: ZHD.ro – vezi articolul

Alte articole